Apocalyptica (Stufstock, Vama Veche)

Iată ca Stufstock a ajuns la a şasea ediţie şi aduce şi anul acesta o trupă de interes pentru suflarea metalică din zonă. Astfel, între mare, plajă, 2 Mai şi Vama Veche, reuşesc să văd Apocalyptica pentru a doua oară. Mai întreb câţiva prieteni dacă vin să-i vadă pe finlandezi şi de câteva ori primesc răspunsul: „Dar i-am mai văzut, tu nu?”. „Ba da, tocmai de asta ţin să-i revăd”. Amintindu-mi de impresia extraordinară pe care mi-au făcut-o la Bucureşti şi având încă în minte un album care îmi place la nebunie, recunosc că intru în incinta festivalului având ceva speranţe.

Începutul se face în forţă cu Refuse / Resist, care scoate instantaneu din amorţeală publicul, pregătindu-l pentru prima piesă de pe albumul lansat anul trecut, Grace, din punctul meu de vedere una din cele mai frumoase piese de pe disc. Dinamica se continuă cu Somewhere around Nothing şi Fight Fire with Fire, ca apoi finlandezii să treacă la o piesă aşteptată de mulţi (nu şi de mine, recunosc), Nothing Else Matters. Deşi cover-urile Metallica au adus Apocalyptica în atenţia multora, părerea mea este că are piese proprii sau preluări din muzica clasică mult mai valoroase decât acestea şi, sincer, aş prefera să aud mai multe din ultima categorie. Nemulţumirea îmi este alungată de Ion, altă piesă superbă, apoi de Life Burns!, Betrayal / Forgiveness şi Bittersweet. În viteză şi foarte thrashy (tharsh pe patru violoncele, sună tare, nu?) e Last Hope, din perspectiva mea cel mai bun şi mai antrenant moment al concertului. După Seek and Destroy, Inquisition Symphony şi Enter Sandman (îmi menţin părerea cu cover-urile, deşi acest trio în forţă dă foarte bine) am încântarea de a asculta preluarea (şi prelucrarea rock) după compozitorul norvegian Edvard Grieg, Hall of the Mountain King. Mă lasă fără cuvinte, atât pot spune. Bisul este unul singur, din nou un cover, Seemann; păcat că nu e timp de mai multe.

Ce nu îmi convine la acest concert: mă repet, prea multe piese cover care, deşi atât de reuşite în concepţia Apocalyptica, sunt abordate în detrimentul altor cântece compuse de ei, care sună extraordinar. Mi-ar fi plăcut să aud mai multe compoziţii de pe Worlds Collide, dar până la urmă 3 din 15 este echitabil. Lipsa albumelor la standul de merchandise mă lasă cu bani în buzunar; din fericire au tricouri şi profit de asta. Dincolo de cele de mai sus, concertul este unul reuşit. Fără să mă marcheze cum a făcut-o primul, probabil şi din cauza duratei mai scurte, mă impresionează prin prezenţa scenică a apocalypticilor, prin verva continuă a lui Eicca, Perttu şi Paavo care se aleargă şi duelează la piesele rapide sau cântă cuminţi, de pe scaunele tot în formă de violoncel, la piesele lente, prin sobrietatea continuă a lui Antero, prin sunetul de calitate (cel puţin în mijlocul mulţimii, unde stau eu), prin jocul de lumini realizat la fix şi, mai ales, prin ceea ce înseamnă metal pe patru violoncele şi o baterie. Foarte frumos.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s