Valea Morarului (Munţii Bucegi)

Cred că era 1 mai când a pomenit ceva Mihai de o tură prin Valea Morarului – cândva prin iulie, să se fi topit zăpada. Nu e iulie, ci început de august, când ne strângem câţiva doritori, cei mai mulţi cu trenul, alţii cu maşina, ne sincronizăm pentru punctul de începere Buşteni şi încercăm să profităm din plin de un sfârşit de săptămână superb. Lista cât mai completă (sper eu) ar fi: Vlăduţ, Aliunţa, Vladimir, Mihai (Buşteni), Cristina, Cincineru’, Ana, Maria, Adi, Pancu, Andrei (prietenul lui Pancu), Ice, Bogdan (veterinaru’), Florin (Braşov), Ioana, Emil, Iulian, Creţu, Antisocialu’, Iulian Florea şi eu; ne vor da „întâlnire” la Omu Adina şi Leonidas, urcaţi pe Valea Albă. În jur de 10:30 strângem rândurile în Buşteni, lângă Căminul Alpin şi începem un destul de lung urcuş prin pădure, pe triunghi roşu. O fi lung şi fără prea mari puncte de interes, dar cu siguranţă că pădurea e providenţială ţinând cont de soarele arzător care ne întâmpină de când ne dăm jos din tren.

Mergând destul de în urmă, îmi e teamă că voi rata intrarea pe vale, acolo unde te desprinzi din traseul marcat, şi sper că ne vom aştepta în acel punct. Sincer, nu ştiu dacă ulterior, într-o tură viitoare, voi mai găsi acea intrare, deşi pe lângă ea este un fost refugiu, pe care însă nu-l vezi din poteca marcată. De aici începe partea frumoasă a traseului, pe lângă Colţii Morarului, din fericire pe sub un cer înnorat cât să fie temperatura suportabilă. Deşi cea mai uşoară vale din Bucegi, nu-i deloc uşor când ai rucsac să te incomodeze şi juma’ de buletin (să te incomodeze şi mai tare). Totuşi, cu ajutorul lui Adi şi Antisocialu’, ocolesc o singură săritoare (şi ce frumos este prin boscheţi…), în timp ce casca lui Marean îmi dă ceva curaj (mulţumesc, Mărineeee!). Şi urcăm, şi urcăm, peisajul este sălbatic, înţeleg de ce valea nu-i marcată şi-mi dau seama că partea cea mai obositoare este cea când se deschide; cel puţin mie mi se pare mai abruptă, poate şi pentru că nu mai sunt atâtea săritori care să mă oprească să cuget la cea mai înţeleaptă (oare?) abordare.

Toate bune şi frumoase până la ultima parte a văii, când Diana o ia nirvana (iar Alinuţa şi mai nirvana, dar revenim). Mai mulţi strigă la mine de pe un dâmb să merg pe lângă stâncă prin crăpătura deschisă acolo; nişte unii de coboară îmi spun să traversez cele două limbi de zăpadă, că-s deja urme în ea – aiurea, nu-s urme pe unde zic ei şi fără colţari nu-am nicio şansă; Creţu şi Adi îmi spun că e greu de urcat pe acolo, să văd dacă pot ocoli prin dreapta. Eu încerc, mă caţăr o vreme, până îmi dau seama că nu mai am unde şi nici nu mai pot coborî. În timpul ăsta Alinuţa o ia pe o vâlcea tot prin dreapta, Antisocialu’ şi Ice aşteaptă să vadă ce scofală facem, iar la Cristina şi Maria strigăm să aştepte puţin. Până la urmă depăşesc momentul de mini-panică, nu-i dau rucsacul lui Antisocialu’ cum îmi spune să fac şi cum-necum reuşesc să cobor ţinându-mă la modul inconştient de nişte smocuri de iarbă. Se spune că atunci când te mănâncă trebuie să te scarpini… Reiau faza prin stânga, pe crăpătura formată, mă frec puţin de stâncă cu rucsacul sub o boltă cam joasă, dar cu ajutorul lui Iulian Florea care-mi spune pe unde mai dau de o priză reuşesc să mă caţăr.

Între timp trece şi Cristina, dar Maria nu mai vrea. Ea îşi ia jucărelele şi pleacă acasă. Vorba cântecului, Cugetări / Rugăminţi / În zadar. Totuşi trece, dacă nu mă-nşel tot cu ajutorului lui Iulian săracu’. La fel şi restul lumii, mai puţin… Alinuţa. Unde-i Alinuţa? Păi nu ştiu, că ea a luat-o pe altă ieşire în sensul giratoriu. Celălalt Iulian şi Mihai pleacă în cercetări, unul se întoarce cu rucsacul, celălalt cu fata. Aplauze. Hai mai departe. Deja suntem sub Vârful Omu (2505 m), mai e partea nasoală şi abruptă de final, „îndulcită” de ceaţa rece care se lasă (plămâni încinşi + ceaţă rece = usturime în piept, noroc cu ceaiul cu rom de mai târziu). Cei curajoşi şi în putere o iau în plin, eu mă abat după Creţu, uşurel pe curbele de nivel până în marcaj bandă roşie. Ieeei, am ajuns, plin de corturi, cabana şi mai plină. Găsesc loc mai plat, pun cortul, mă ocup pe scurt de aranjamentele interioare şi mă bag la cabană. Acolo mă întâlnesc cu unii din Târgovişte: ei dorm în sala de mese, că după ce şi-au pus corturile au aflat că ursul a început să-şi facă un obicei zilnic de vizită pe acolo şi pentru că ei sunt singurii cu corturi nu prea le-a plăcut perspectiva; evident, după ce şi le-au strâns ei, s-a umplut de alte corturi.

Ciorbă de legume, ceai fierbinte (2-3 căni, merg) şi câte ceva de prin desagă, taman bine să-mi recapăt forţele. Restul de mâncare rămâne în cabană; nu mai ştiu cine vrea să o lase lângă cort – băăăăi, eşti nebun, că nu te mănâncă numai pe tine ursul; dacă tot o laşi acolo, pune-i măcar şi un meniu, ceva… Ceaţa se ridică, prind urmele de apus (iar îl ratez), identificăm luminiţele din văi, Vlăduţ şi Vladimir fac retrospectiva muzicală autohtonă a anilor ’90 şi 2000 cu toate radio-hiturile în interpretare proprie (nu, de data asta nu-s metale pe Omu), dar ziua a fost lungă, noaptea de dinainte scurtă, aşa că să fie orele 22 când trag pe dreapta. Şi dreapta e fără apel până duminică la 8, nu ştiu nimic, cine sforăie şi cine nu, cine se coţăie şi cine nu, ursul dacă vine îl ignor, etc.

Dimineaţă, omletă, ciocolată caldă, strâns chestii, pornit la drum pe la ora 10 – opţiunea: Ciubotea, triunghi galben. Traseul înseamnă o scurtă bucată coborâre uşoară apoi urcare, prin Şaua Hornurilor (într-unul din hornuri se relaxează o capră maro… ăăă… neagră) şi pe lângă Vârful Scara (2422 m). De aici începe coborârea abruptă şi bolovănoasă, uneori alunecoasă, alteori rostogolitoare, şi aşa lăsăm în stânga Turnurile Ţigăneşti. Traseul merge o vreme prin poiană, la oarece distanţă de Colţii Ciubotei, printre bolovani şi urzici (multe urzici – şi ce frumos miros…), după care începe pădurea – lungă, nene. Pauză de regrupare, Vladimir are o întâlnire în pădure şi când se întoarce ne spune că poteca aia… cam seamănă a potecă de ursulache. Aşa că, oricât de interesant e să traducem expresii în engleză (cred ca o prefer pe aia cu what my chickens), o luăm din loc. Nici nu mai ştiu cât mergem până la cabana salvamontiştilor din Bran, dar încep şi eu cu „are we there yet?”… De la cabană se dă în drum forestier, unde se virează la dreapta, în josul Pârâului Poarta.

Înainte de Bran, intrăm într-un sat prin care mergem ceva vreme; mă rog, mergem când nu ne oprim la o cârciumă unde se stă la bere. Eu prefer o savarina. Şi din cauza de bere şi savarină, vom pierde noi trenul mai târziu. În Bran ajungem pe la ora 16, peste o jumătate de oră luăm autobuzul spre Braşov; din Bartolomeu cu 23-ul până în gara mare şi aici constatăm că ratăm cu mai puţin de un sfert de oră acceleratul suplimentar băgat de CFR pe timp de vară – fi­-ţi-ar berea, Vlăduţ! Cei mai mulţi decid pentru rapidul de Praga, Pancu şi Andrei optează pentru IC-ul care pleacă înaintea rapidului, iar eu, Adi şi Ice alegem microbuzul. Avem baftă de unul de Târgu Mureş care face „escală” în Braşov. Printr-o minune ne înghesuim şi rucsacii în spate, apoi până în Predeal stăm în picioare. În Bucureşti, în Ştefan cel Mare, ajung pe la 22:15, după un chin din Otopeni-Băneasa, dar destul de decent faţă de ce aflăm despre cei rămaşi cu rapidul.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Valea Morarului (Munţii Bucegi)

  1. Cincineru' says:

    completari de la cei ramasi in BV:
    dupa ce voi ati plecat cu microbusu’ noi am hotarat sa luam bilete la rapidu de praga. zis si facut. asa ca eu (cincineru), iulian, vladut, bogdan (vet), cretu, antisocialu, ana, cristina si maria am hotarat sa mergem prin brasov. si unde ne-am gasit sa ne oprim? exact in mall-ul de langa gara….si da-i si plimba-te cu rucsacii mari prin mall. Ne-am oprit la o bere sus in zona fast food si la un cartof prajit. Si iata cum se face ora 19:50 si decidem sa plecam spre gara. Cand ajungem acolo observam cu stupoare ca rapidu are intarziere de 80 min. asa ca ce sa facem ce sa facem….uhmmm hai sa luam bere sa bem ca alcolistii pe peron…zis si facut, asa ca am luat 2 beri la 2 l si ne-am instalat pe peron la o muzichie maria tanase si un ciuc la pet. baietii vn cu ideea sa ia banii pe bilete si din 9 oameni 6 dau biletele. Antisocialu recupereaza banii si din fericire cristinei ii da banii pe bilet intreg cand ea avea redus. ohooo bun bem! vine trenu ne suim in el tocmeala cu nasu somn de voie bucuresti taxi home.

  2. Stefania says:

    misto tura……da si in bucale se poate iesi, in herastrau este concert d opereta in fiecare duminica…ma consolez si io ca strugurii sunt taare acri :-“

  3. ioan says:

    Pare interesanta valea asta – desi cred ca merge urcata mai usor cu un rucsacel mic si mai putini incepatori :d

    Sper sa nimeresc si eu intrarea aceea dubioasa, sa nu ma trezesc la Diham din greseala :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s