John Grisham: Nevinovatul

Am devenit o adevărată devoratoare a cărţilor lui Grisham încă de la primul roman citit, cred că a fost vorba despre Clientul, acum mulţi ani în urmă – dar nu suficient de mulţi, dându-mi seama abia atunci cât pierdusem lăsând cartea neatinsă în bibliotecă. Cu fiecare carte, mi s-a întărit părerea că este un scriitor fascinant, fie că a fost vorba de romanele avocăţeşti (Şi vreme e ca să ucizi, Firma, Dosarul Pelican, Clientul, Camera morţii, Omul care aduce ploaia, Juriul, Partenerul, Avocatul străzii, Testamentul, Frăţia, Moştenitorii, Maestrul, Ultimul jurat, Mediatorul), fie că a fost vorba de romane care nu au nici o legătură cu dreptul (Campionul din Arkansas, Un altfel de Crăciun, Bleachers şi Fotbal şi pizza). Are un mod remarcabil de a întreţese umor de cea mai bună calitate prin fibrele dramei umane, dramă transformată uneori în tragedie. În toate aceste romane ironia este prezentă de la un cap la altul, născând deseori zâmbete în pasaje în care acestea ar fi interzise. Un bun exemplu este Camera morţii (The Chamber), roman despre un condamnat la moarte care aşteaptă executarea pedepsei după epuizarea ultimelor apeluri – o astfel de carte nu are nimic vesel în esenţa sa, dar modul în care este scrisă te face deseori să zâmbeşti, cu ironie sau cu umor.

De multe ori ceea ce scrie Grisham trece în plan secundar faţă de modul în care o face. Totuşi, nu trebuie neglijat modul ingenios de a construi şi de a întoarce acţiunea, majoritatea romanelor ţinându-te cu sufletul la gură – de aici aş menţiona ca detaşate Maestrul (King of Torts) şi Firma (The Firm). În plus, pasajele cutremurătoare nu lipsesc, printre cele mai memorabile fiind începutul de la Şi vreme e ca să ucizi (A Time to Kill), unde este descris violul şi schingiuirea unei negrese de zece ani de către două brute albe, sau descrierea victimelor în fază terminală de cancer din cauza fumatului în Juriul (The Runaway Jury). Este posibil ca mult mai multă lume să fie familiarizată cu acţiunea romanelor lui Grisham prin intermediul ecranizărilor după acestea, mai mult sau mai puţin fidele, mai mult sau mai puţin reuşite. Pentru această categorie: credeţi-mă, nu se compară; poate că unele lung-metraje sunt foarte bune, dar originalul este net superior.

Totuşi, toate romanele enumerate de mine aici sunt ficţiune. Este adevărat, tot ce ţine de partea legală e real şi desprins din codurile de legi americane. Însă acţiune, personaje, situaţii – toate acestea sunt ficţiune, lucru pe care autorul ţine să-l menţioneze cu fiecare ocazie. Şi eu, şi alţi admiratori ne-am întrebat în nenumărate rânduri dacă ceea ce scrie este însă plauzibil – am ajuns la concluzia că da; nu s-a întâmplat, însă se poate întâmpla. Oricând. Asta pentru că breşele din domeniul juridic există, unele lacune fiind enorme. Asta pentru că mentalităţile şi tipurile comportamentale există şi ele. Asta pentru că societatea descrisă este cea modernă, reală şi în care se poate întâmpla orice. Speculând posibilitatea existenţei unor întâmplări similare cu cele narate de Grisham, romancierul-avocat loveşte în 2006 cu primul său roman de non-ficţiune.

În Nevinovatul (The Innocent Man) totul, cu excepţia numelor a două persoane (nume nerelevante până la urmă), este real. Şi zdrobitor. Şi cutremurător. Nu este numai primul roman bazat pe realitate, dar este şi primul roman lipsit în totalitate de umor. Poate că din acest motiv nu a fost savurat de unii cititori aşa cum s-a întâmplat cu restul. Eu însă nu l-am putut lăsa din mână, cu tot cu stilul lui de documentar. Romanul este absolut genial şi din densitatea faptelor este lesne de ghicit munca enormă pe care a depus-o scriitorul pentru a reda cât mai exact şi mai complet desfăşurarea evenimentelor. De fapt, el menţionează într-o notă ataşată la final că dacă ar fi expus toată documentaţia pe care a întocmit-o ar fi ieşit mii de pagini.

Dar el reuşeşte ca undeva sub 500 de pagini să parcurgă perioada 1982 – 2004 (cu trimitere şi în anii precedenţi), în aceste file derulându-se filmul încarcerării, acuzării, condamnării şi aproape execuţiei unui om nevinovat de crima imputată. Planurile filmului sunt mai multe, cele secundare având menirea de a-l accentua pe cel principal (condamnare similară a prietenului său la închisoare pe viaţă, aceeaşi sentinţă pentru alţi doi oameni nevinovaţi, pentru altă crimă, dar cu ajutorul unor procedee similare, poveştile altor nevinovaţi pe care protagonistul i-a cunoscut în închisoare). Centrat pe tragedia lui Ron Williamson, romanul descoperă injusteţea şi superficialitatea cercetărilor poliţieneşti, apoi incompetenţa unui sistem juridic în Adda, un mic oraş din Oklahoma. Eliberat după 12 ani de detenţie nedreaptă, Ron este exponatul unei situaţii care nu are voie să se întâmple într-un stat în care există pedeapsa capitală. De fapt, romanul este cel mai grăitor protest al lui Grisham – înflăcărat susţinător al abolirii acestui mod de justiţie. Şi trebuie să recunosc că funcţionează (aflată la celălalt pol, eu susţin condamnarea la moarte şi consider că ar trebui reintrodusă în multe locuri), el făcându-mă să mă întreb dacă aplicarea acestei pedepse unor oameni care o merită pe deplin poate face trecut cu vederea faptul că se strecoară şi erori. Cu siguranţă nu. Ca fapt divers, adevăratul criminal, deşi descoperit în timp ce ispăşea altă pedeapsă, a evadat şi nu a fost prins nici până astăzi.

Indiferent la concluzia la care ajunge cititorul, lectura are o savoare uluitoare. Nu am putut lăsa cartea din mână până nu am terminat-o, la fiecare pas uimindu-mă şi revoltându-mă faţă de erorile grave şi, mai rău, evidente. De la admiterea unor probe precum mărturisirea unui vis până la inexplicabila decizie a primului avocat de a invoca instabilitatea mentală a clientului său, de la incapacitatea unui judecător de a asigura un proces corect până la scăparea printre degete a făptaşului – totul te năuceşte, te oripilează şi te face să te întrebi dacă într-adevăr nu este ficţiune. Pentru că acest roman pare de departe cel mai „inventat” al scriitorului american, cel mai greu de închipuit că s-ar fi putut întâmpla. Cu starea perplexă în care te lasă, cu gustul de pelin, cu tăişul observaţiilor, ei bine, cu toate acestea Nevinovatul este o carte de top; nu ştiu dacă cea mai bună scrisă de Grisham, dar cu siguranţă se numără printre cele mai bune.

P.S.: Anul acesta a apărut un nou roman, ficţiune, Apelul. Abia aştept să fac rost de el.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Culturale and tagged , . Bookmark the permalink.

3 Responses to John Grisham: Nevinovatul

  1. brad_batran says:

    cu o asemenea critica mi-ai starnit pofta de Grisham 🙂

  2. Si eu sunt mare fana Grisham. Nu am citit cat ai citit tu, dar ma indrept in directia asta:) so far am citit omul care aduce ploaia, firma, testamentul, fratia si acum citesc nevinovatul, mai am cam jumatate :)si imi place enorm de mult felul cum scrie, foarte captivant. nu pot sa ma pronunt referitor la care dintre ele mi-a placut mai mult, poate o s-o fac dupa ce am sa le parcurg pe toate 🙂

  3. Daniel says:

    Tipul e genial in tot ce a scris, iar tu ai punctat exact ceea ce a insemnat “Nevinovatul”. Ar fi pacat sa nu se faca un film dupa cartea asta.Pariez ca ar fi interesant.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s