Îmbătrânim

Da, îmbătrânim. Însă crudul adevăr nu este nimic în comparaţie cu adevărata problemă. Şi ce – şi caii îmbătrânesc, şi cărăbuşii, şi petuniile, chiar şi pietrele. Chiar şi bolta. Problema este că nu ştim să îmbătrânim şi ne refugiem în spatele acestui paravan ori de câte ori ni se iveşte ocazia. „Mă lasă memoria, deh, îmbătrânesc”, „Nu mai am silueta de acum douăzeci de ani, na, am îmbătrânit”, „Mă dor toate, of, bătrâneţile astea” – sunt fraze pe care le aud tot mai des şi nu de la septuagenari. Mai rău, mă aud pe mine însămi cel puţin gândindu-le. Am ajuns la concluzia că ne năştem bătrâni, mulţi dintre noi. Nici nu ştiu când am întâlnit ultima dată un suflet tânăr.

Era să mă păcălească cineva – atâta vervă, şi dorinţă de viaţă şi aventură nu mai văzusem demult, dublate de o inconştienţă naivă, chiar dulce, şi de un avânt molipsitor. Tânăr, doamnă! Până la prima discuţie, când am descoperit o filozofie de viaţă şi o gândire de o profunzime la care nu m-aş fi aşteptat – nu de la un copil de nici nouăsprezece ani. Am rămas mută şi câteva minute m-am simţit imatură, în ciuda celor câţiva ani în plus şi, credeam eu, „experienţă de viaţă”. După două ore era iar acelaşi copil nebun, plin de vise şi zboruri, dar ceva în percepţia mea se schimbase. Mai multe s-au schimbat în timp şi nici acum nu-mi iert că am frânt zborul unui spirit rebel cu „bătrâneţea” mea.

Am mulţi cunoscuţi trecuţi de treizeci de ani şi mulţi sub douăzeci. Ambele categorii mă fac să mă simt tânără sau bătrână, în funcţie de starea lor de spirit. Când compania lor lipseşte, acea percepţie oscilează în funcţie de alţi factori. De aici deduc simplu: nu eşti ce scrie în buletin, nici măcar ce vezi în oglindă. Ultima dată când m-am simţit ca o puștoaică de cinci ani a fost când m-am jucat cu alţi puştani (mai mari decât mine, dar tot de cinci ani) cu baloanele, am ţopăit, am cântat, am lovit în cauciucurile colorate şi am râs din toată inima. Ca peste câteva săptămâni, într-o seară, să stau derutată în Piaţa Unirii şi să simt povara anilor tuturor celor ce treceau pe acolo. A fost pentru că… nu contează, a fost. Deviez.

Să fii tânăr tot timpul, după o anumită vârstă, cred că ar da în ridicol; nu neapărat faţă de normele societăţii, mai dă-o naibii, ci faţă de tine însuţi. Altfel, să fii un etern bătrân, fie el şi sfătos, este cumplit de lipsit de haz şi plictisitor, ca să nu mai vorbim de autodistructiv. Deci… ba-lan-sat. Cât de simplu sună, nu? Încerc de mult timp să găsesc acea formulă ideală, mereu adaptivă la respectivul moment al vieţii mele, care să echilibreze aceste două entităţi opuse. Mai mult, nu doar să ţină legate două substanţe eterogene, prinse la mijloc dar complet separate; aş vrea să le pot amesteca. Imaginaţi-vă că uleiul, în loc să stea la suprafaţa apei, se desface în sfere care intră prin stratul de apă. Să traducem. Mi-ar plăcea să fiu tânără şi bătrână în acelaşi timp. Dar nu tânără în anumite situaţii şi bătrână în altele, ca două feţe ale unui schizofren; ci cu o doză de naivă tinereţe în momente ce solicită seriozitate, şi cu o doză de înţeleaptă bătrâneţe în simplele momente ludice.

Dacă aş putea… probabil că aş găsi piatra filozofală. Încă mai caut şi fac diferite experimente; recunosc, în ultima vreme eşuez lamentabil şi pierderile devin mai mari, dar nu renunţ. Uleiul şi apa sunt tot mai greu de procurat şi încep să obosesc şi să asud. Ca un copil care a jucat şotronul o zi întreagă sau ca un bătrânel care tocmai a făcut piaţa prin soarele puternic. Dar mai încerc, acum cât mai ştiu să fluier un cântec vesel, cât mai pot desena un peşte, cât mai pot scrie un vers şi cât mă mai pot juca cu baloanele; acum, până nu îmi axez viaţa în jurul rutinei, între serviciu, responsabilităţi civice şi casnice. Acum, când am învăţat totuşi că dacă pun mâna pe plita încinsă mă ard, dar când nu pot încă pricepe durerea fiecăruia.

Cred că, până la urmă, toţi suntem simultan tineri şi bătrâni, dozajul fiind cel care ne deosebeşte. Eu oare unde sunt acum?

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Îmbătrânim

  1. Zuun says:

    imbatranim din ziua in care ne-am nascut … nimic anormal

    mai important e cat de mult reusim sa copilarim …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s