În sferturi

http://www.leeabbamonte.com/wp-content/uploads/2008/06/euro2008_logo.bmpŞi iată ajuns campionatul şi în sferturi – fază în care nu se poate spune că s-ar fi strecurat vreo echipă slabă. Ok, turcii joacă ceva mai nasol, dar ne-au câştigat respectul prin ultimul meci, nemţii au dat senzaţia de mediocritate în câteva rânduri, despre italieni nu pot spune decât că-s parşivi, iar ruşii par rupţi din alt film, dar şi ei au făcut o surpriză frumoasă. Deci – care pe care…

Joi seara, primul sfert: Germania – Portugalia şi un scor la care nu m-aş fi gândit de 3-2. Deşi a fost prima echipă care s-a anunţat serios pentru titlu, Portugalia pierde din nou în faţa Germaniei (ca şi în finala mică de acum doi ani) şi pleacă acasă dezamăgită şi în căutare de nou antrenor. Nu m-a surprins în aşa măsură că au pierdut portughezii, ci de modul în care s-au mobilizat şi au jucat panzerii – parcă a fost altă Germanie decât cea din grupe; la asta se adaugă lipsa de prezenţă de spirit a vedetei Cristiano Ronaldo, care a fost clar în una din zilele proaste (a, da, şi Deco a fost cumva pe teren??!!). Scorul a fost deschis de Schweinsteiger, apoi mărit de Klose peste cinci minute, în prima repriză; tot în prima repriză, pe fundalul închiderii jocul nemţilor, Gomes reduce din avantaj, aducându-ne aminte de valoarea sa şi de modul în care a crescut în ultimii ani. Jocul s-a relansat, în a doua repriză portughezii presând, dar lovindu-se de o defensivă tactică foarte bună. Ballack a readus o distanţă de două puncte, după o înscriere cu capul, dar Postiga a stabilit scorul final cu trei minute înainte de terminarea timpului regulamentar. Pe ultima sută de metri ibericii s-au dezlănţuit disperaţi, o mică şansă încă existând, dar meciul s-a încheiat tot cu Germania în atac. Sincer, după prima repriză mă aşteptam la intrare în prelungiri şi lovituri de la 11 metri, deşi nu mi-ar fi plăcut deloc să asist la o astfel de loterie, mai ales în cazul a două echipe bune. Astfel, fără să exceleze şi fără să (mai) dezamăgească, Germania rămâne în calcule pentru finală.

Croaţia – Turcia s-a disputat vineri, ca al doilea sfert de finală. Meci destul de echilibrat, aş zice totuşi că braţele balanţei au înclinat puţin mai des în favoarea croaţilor. Prima repriză şi-au împărţit-o într-un joc frumos, prima jumătate cu dominaţie croată, a doua jumătate cu dominaţie turcă. Ocaziile, urmate de ratări, s-au arătat de ambele părţi cam în mod egal şi la vestiare s-a intrat cu scor alb, în ciuda eforturilor unor jucători valoroşi precum Rakitic, Olic, Niko Kovac, Modric pe de-o parte, Arda, Topal şi Turan de cealaltă (Nihat fiind aproape invizibil astăzi). În repriza secundă, jocul a fost clar altfel, stresat şi stresant, cu ambele echipe înscrise la faulturi şi ţinând parcă să se ajungă la prelungiri şi lovituri de departajare. Nici acum nu au lipsit atacurile în viteză, momentele de supremă inspiraţie ale portarilor Pletikosa şi Rustu, ratările ca-n curtea şcolii şi o ploaie de cartonaşe galbene, dar spectacolul parcă s-a pierdut. Situaţia a stat altfel în tribune, unde fanii celor două echipe au fost absolut fantastici. Şi s-a ajuns astfel în prelungiri, unde din nou statisticile au arătat o posesie echilibrată, iar jocul sub presiune şi-a spus cuvântul: pase greşite, ratări de dat lacrimile şi mers pe contre. Trebuie remarcată o frumoasă schemă de atac a turcilor în a doua repriză de prelungiri, o construcţie aproape ca la carte, dar neîncununată de rezultat. Mai erau 2 minute, Ruştu a ieşit aiurea din poartă, apărarea turcă a greşit şi Klasnic a finalizat. Părea că se cunoaşte a doua semifinalistă când, cu o secundă sau două după expirarea timpului (dar fără ca arbitrul să fluiere, acelaşi arbitru care l-a ignorat pe antrenorul croat care a vrut să facă o schimbare după golul marcat de elevii săi), turcii ambiţioşi au atacat şi Semih a trimis partida în faza loviturilor de la 11 metri. Din punctul meu de vedere, acel gol nu ar fi trebuit luat în calcul, dar trebuie să recunosc fenomenalul mod în care turcii au întors partida. În loteria care de final, Motric, Rakitic şi Petric au ratat şi Turcia a devenit noua semifinalistă, redefinind expresia „la mustaţă”. Scor final: 2-4. Păcat, una dintre cele mai frumoase echipe ale campionatului a părăsit competiţia în urma unui meci nerecomandat cardiacilor.

Partidă interesantă se anunţa sâmbătă, Olanda – Rusia. Cu primă şansă şi ca favorită la titlu, mai ales după eliminarea Portugaliei, pleca Olanda (cu banderole de doliu), dar şi Rusia avea cote bune după mobilizarea şi transfigurarea din grupe. Totuşi, pauza a venit cu scor nul, ocazii fuseseră, mai multe parcă de partea olandezilor, dar şi la ruşi câteva, plus o posesie cam egală. Batavii mi-au părut puţin obosiţi şi nu la acceleraţie maximă, şi-au trecut în cont câteva foarte bune şanse ratate, în timp ce ruşii au atacat (ştiind probabil că asta e arma lor forte, şi nu apărarea, deşi după meciul de azi n-ai fi zis) dar nu au finalizat; în schimb, au arătat din nou că sunt o echipă fără vedete, dar foarte flexibilă şi cu sânge tânăr în vene. Repriza a doua a fost resuscitată de mingea ajunsă în poarta olandeză, după o frumoasă construcţie în care Semak a pasat genial în careu, unde s-a aflat la fix Pavlyuchenko ce a înscris. Olandezii au început să preseze, au trecut pe lângă mai multe ocazii, dar şi ruşii au ratet majorarea diferenţei. Cu aproximativ cinci minute înainte de final, după mai multe muşcături superficiale spre poarta lui Akinfeev, Van Nistelrooy  şi-a înfipt incisivii şi egalează. Astfel, după un joc cursiv (mărturie stând puţinele minute de prelungiri la ambele reprize), dar nu spectaculos, s-a intrat în prelungiri; ambele echipe resimţeau oboseala, ritmul de joc încetinind. Când mă aşteptam mai puţin, Van Der Saar a fost învins pe rând de Torbinski şi, când deja olandezii capotaseră, de Arshavin, chiar pe final. Alt meci cu final neaşteptat (asta-mi aminteşte de colecţia de povestiri a lui Jeffrey Archer) şi, deşi am ţinut cu echipa lui Van Basten încă din grupe, m-am bucurat pentru Rusia, care a adus un aer proaspăt acestui campionat. Se pare că olandezii nu vor avea ocazia să le pară rău că ne-au eliminat şi că nu degeaba Anglia stă acasă din cauza Rusiei. Un singur of mai am, care poate va fi totuşi îndepărtat mâine: nu vreau, nu vreau, să ia italienii titlul; pentru că dacă trec de Spania, tare mi-e că elevii lui Hiddink nu vor avea nici o şansă, şi nu pentru că ar fi mai slabi, ci pentru că joacă mult prea deschis, frumos şi cu tupeu ca să reziste unor azuri parşivi. Aş mai avea o singură doleanţă: să ceară şi Piţurcă meniul ruşilor, că poate o sta totul în mâncare – nu de alta, dar tare mi-e că facem vreo boroboaţă în preliminariile pentru Mondialul din Africa de Sud – nu cu francezii, ci cu sârbii, lituanienii sau austriecii. Aşa, pentru că am putea…

Duminică trebuia să se decidă ultima semifinalistă într-o partidă latino Spania – Italia. Am zis „Vaya, los toros!” şi am pornit streaming-ul. Trebuie să recunosc că prima repriză, albă, mi s-a părut lentă şi dezamăgitoare, în special din partea spaniolilor. Au dominat uşor, dar mă aşteptam la mai mult. S-a jucat precaut, nu prea exact, mai mult în apărare şi cu multe fault-uri. Villa şi Xavi şi-au trecut în cont două ratări, dar cea mai demnă de menţionat i-a aparţinut lui Silva, care i-a dat ceva emoţii lui Buffon. La italieni s-a simţit absenţa lui Pirlo, suspendat, construcţia la mijlocul terenului fiind aproape nulă, în schimb ei au făcut ce ştiu mai bine: s-au apărat, aşteptând parcă prelungirile. La acestea s-a adăugat un arbitraj nu prea strălucit, care a refuzat Spaniei o lovitură liberă în urma unui fault evident. Ritmul nu s-a accelerat în a doua repriză, a apărut însă prima fază cu adevărat periculoasă la poarta lui Casillas, Camoranesi profitând de greşelile apărării spaniole, dar portarul a fost pe fază şi a apărat în ultimul moment. O a doua repriză slabă, cu spaniolii într-o formă ceva mai bună decât italienii, dar nu îndeajuns; plictisitor joc, mai că-mi venea să mă întorc la cartea lăsată pe noptieră. Nu ştiu dacă prelungirile au accelerat jocul, dar în debutul lor s-au înregistrat două mari ocazii: Silva pe de-o parte, pe lângă stâlpul porţii italiene, Di Natale pe cealaltă parte, Cassilas salvând din nou. Oboseala şi efortul (?!) şi-au spus cuvântul şi până la sfârşitul reprizelor nu s-au mai înregistrat ocazii notabile, cu excepţia ratării fenomenale a lui Cazorla din ultimele secunde. Se intră la loteria de la 11 metri şi primul care a ratat a fost De Rossi (sau mai bine zis a apărat Cassilas), apoi s-a întâmplat acelaşi lucru şi invers, Buffon apărând lovitura lui Guiza; când începeam să-mi reconfirm teoria cum că nu prea este dreptate în fotbal, Cassilas a reuşit să mă contrazică apărând în faţa lui Di Natale şi trimiţând echipa mai bună în semifinale. Azzurilor, acasă cu voi, pentru că aţi jucat slab de la început până la final. Cu toate că mă bucur de calificarea Spaniei, trebuie să mă declar dezamăgită de jocul ei din seara aceasta, în cadrul celei mai naşpa partide din sferturi, deşi s-ar fi anunţat ca o mică finală.

Avem două zile pauză (ce bine, că marţi am examen), urmând apoi semifinalele: Germania – Turcia (cred că e evident că ţin cu nemţii) şi Rusia – Spania (în care-mi va fi greu să mă decid cu cine ţin, cred că voi lua hotărârea pe parcursul meciului, pe principiul care e mai bun atunci). Revin.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged . Bookmark the permalink.

2 Responses to În sferturi

  1. Paul Slayer says:

    Cateva precizarI: in ceea ce priveste meciul Germaniei, trebuie mentionat ca, desi nemtii au castigay meritat, golul lui Ballack a fost inscris dupa un fault evident la portar, nesanctionat de arbitru. Ai mentionat iesirile inspirate ale lui Rustu in Croatia-Turcia (sa fi fost doua?!), dar ai uitat sa scrii ca in rest prestatia acestui fost mare portar a fost de-a dreptul catastrofala, inclusiv la gol. Apoi – desi, ca tine, am tinut cu Croatia – de ce sa nu se ia in seama ultimul gol al Turcilor? Prelungirile au fost si ele prelungite cu 2 minute, lucru firesc, daca te uiti la jocul fragmentat. Mi se pare de asemenea ca nu ai descris complet meciul Rusia-Olanda. “Ocazii fusesera, mai multe de partea olandezilor”. What?! Rusii au sutat pe poarta de nenumarate ori, de altfel, din acest punct de vedere a fost cel mai spectaculos meci de la Euro, cu 60 de suturi spre poarta, cele mai multe ale rusilor, si tot cele mai multe prinzand cadrul portii. Dominatia echipei lui Hiddink a fost mai mult decat clara. In sfarsit, Spaniei nu i s-a refuzat doar o lovitura libera, ci si un penalty.
    Acestea fiind spuse, bafta la examene, si sper sa vedem Rusia in finala.

  2. Ciprian says:

    Multa bafta la examen. Sper sa bata Rusa pe Spania si Turcia pe Germania 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s