Primii mei 50 de cenţi despre Euro 2008

https://i0.wp.com/www.jamati.com/online/wp-content/uploads/2008/06/euro2008_logo.jpgAstăzi s-a încheiat prima tură a grupelor la acest campionat european şi probabil că este cazul să-mi exteriorizez cele câteva impresii adunate – neavizate, nemicrobiste, fără pretenţii că toţi ne pricepem la fotbal şi la politică şi fără lamentări. Aşa sper eu, acum să vedem ce-mi iese.

Tărăşenia a început sâmbătă şi de atunci am reuşit să văd toate meciurile mai mult sau mai puţin complet, în funcţie de împrejurări, de echipament, de prieteni şi de lăţimea de bandă. Cum televizor n-am, nu vreau şi nu prea suport, variantele sunt câteva: terasă (oriunde în Regie, numai să am cu cine şi nu prea am), una din pieţele dotate (din nou, să am cu cine, plus că de la al doilea meci nu prea aş avea cu ce să mă întorc, nepunând la socoteală oboseala), televizorul de la muncă (asta-mi place, că am şi cu cine comenta, dar merge tot numai pentru meciul de la ora 19), streaming sau sopcast (uneori merg chiar bine, daca nu e un meci sus-cotat, caz în care înţepenesc – adaug aici lipsa comentariilor cretine, că-s în turcă şi nu le pricep) sau să-mi iau un tv-tuner (se face, mai ales că vine şi olimpiada, dar să ajung la „aprozar”).

Primul meci, Grupa A, Cehia – Elveţia, l-am privit o bună parte acasă şi finalul într-un băruleţ prin centru. Golul l-am văzut la reluări, asta e. De ani de zile ţin cu cehii, mereu părându-mi-se că au o echipă frumoasă, care ştie să joace la spectacol şi cu fair-play. Acum am regăsit-o însă destul de palidă, probabil o mare parte din strălucirea pe care o ştiam pierzându-se în criza schimbării de generaţii. Ca prezenţă pe gazon (în special Koller) şi cu Cech în poartă, dar fără Baroş, mi-au plăcut şi acum (totuşi, Nedved mi-a lipsit teribil), însă în faţa unei Elveţii naive şi neexperimentate puteau face mult mai mult. Pe elveţieni i-a caracterizat entuziasmul şi jocul clar de „nu am ce pierde”, păcat însă de accidentarea lui Frei, clar cel mai valoros jucător, accidentare care l-a scos din turneu. Mi-ar plăcea să vad Cehia ieşind cu bine din grupe, dar va trebui să se mobilizeze mult mai mult.

Din meciul al doilea al serii, Portugalia – Turcia, nu am văzut prima parte, fiind încă marcată de veştile îngrozitoare venite din Făgăraş; din acelaşi motiv nici nu am reuşit să mă bucur de restul jocului. Nu mi-a fost însă greu să-mi dau seama că Portugalia s-a înscris la finală sau că turcii au jucat exact cum ştiu ei: repezit şi fără minte. Totuşi, ambele echipe au făcut un meci frumos, iar rezultatul 2-0 în favoarea jucătorilor din Finnisterra mi s-a părut echitabil.

Duminică înseamnă Grupa B şi evoluţia celei de-a doua ţări gazdă: Austria – Croaţia. Dacă sâmbătă co-organizatorii lor au făcut o figură frumoasă, chiar şi pierzând, austriecii au demonstrat că singurul merit pentru a participa la acest turneu este statutul de gazdă. Un 1-0 pentru croaţi mai mult decât meritat, aş zice că trebuia mai mult. Sper să se califice mai departe alături de preferaţi mei din grupă, nemţii.

Germania – Polonia: De la Germania aveam pretenţii, mai ales că a picat într-o grupă uşoară; sincer, deşi aş dori-o drept campioană, aş fi vrut-o într-o grupă mai grea, să şi arate ceva fotbal. Nu m-au dezamăgit deloc nemţii împotriva Poloniei, maşina mergând ca unsă, de la începutul marcat de atacuri rapide până la finalul în care a dominat tehnic – Podolski cu dubla lui (huiduit de polonezi, care l-ar fi dorit în propria naţională), Klose şi Ballak şi ei în formă bună – unele ocazii au fost valorificate, ratările au curs şi ele, dar per total a fost un meci la care mi-a făcut plăcere să mă uit. A fost 2-0; polonezii au dat şi ei ce-au putut fără prea mare şansă în acest prim campionat european – au luptat, n-au cedat, dar au fost dominaţi de la un capăt la altul. A, să mai amintesc de gafa lui Golanski? Mai bine nu.

Aşteptam şi eu ziua de luni cu sufletul la gură pentru că azi se joacă în Grupa C. Până acum nu fusese nici un egal şi speram să se continue aşa, dar în favoarea noastră. România – Franţa nu este meci de văzut acasă – deci Piaţa Constituţiei să fie! Lume multă, bere şi mici, apoi ploaie şi înghesuială sub cortul cel mare; mult galben, multe steaguri, speranţe mari şi strigăte de încurajare – suporteri excelenţi, unde pui că nu s-a iscat nici o controversă între fani de diverse culori ale campionatului intern. Mi-am amintit un citat dintr-o reclamă: „joc slab, jucătorii nu se regăsesc în teren…” Eh, nu a fost chiar aşa, dar scorul alb de la final a zis destul de multe. Sau nu. În primul şi-n primul rând francezii au jucat prost. Pardon, foarte prost. Parcă erau mahmuri. Dacă vârfuri de atac precum Anelka şi Benzema aşa joacă, nasol de ei dacă vor trece de grupe. Dar poate nu trec. Ai noştri au jucat… mediocru. M-am bucurat de rezultat, dar nu şi de prestaţie. Măcar de la ei nimeni nu avea aşteptări prea mari, la rece vorbind. Au fost dominaţi de francezi, dar au făcut faţă; au avut şi câteva ocazii, dar cele mai palpitante au fost fazele în care au apărat. Un mare plus pentru Lobonţ. Mutu n-a dat tot ce-a putut, noroc cu Chivu care a asigurat coeziunea. N-am reuşit să construim nimic, multe pase s-au dat complet aiurea, pressing-ul a fost practic inexistent, tactica eu nu am găsit-o pe nicăieri. Recunosc, s-a jucat pe contre şi la nervi, iar de acolo din piaţă meciul nu mi s-a părut nici pe departe la fel de plictisitor pe cât mi s-ar fi părut dacă-l vedeam acasă. Să vedem ce va urma.

Dacă primul meci de luni a fost slab şi neinteresant prin prisma altcuiva decât a unui suporter român, Olanda – Italia a fost incredibil; clar, până acum cel mai bun. Şi asta datorită olandezilor, sper din tot sufletul să se califice şi să ajungă cât mai departe. I-au mâncat bucăţică cu bucăţică pe italienii care au făcut ce fac de cele mai multe ori: trei sferturi de meci cu fundu-n poartă, apoi se trezesc că-s conduşi… A, cu cât? 2-0 la pauză şi încă un gol prin minutul 79. Şi apoi îi vezi: ia uite dom’le, ştiu să şi atace, vezi că se poate? Cam târziu însă, 3-0 fiind rezultatul final, un rezultat pe deplin meritat de portocalii. Excelent meci pentru olandezi; mă bucur că nu s-au lăsat aiuriţi de tactica (asta o fi?) celebră şi derutantă a italienilor. A, apropo, dacă aşa prestează campioana mondială en titre, ce să te fi aşteptat de la vicecampioană? Felicitări, Olanda, jos pălăria! Partea proastă este că vineri italienii vor juca la victorie şi s-ar putea să nu ne fie deloc moale. Partea bună este că dacă vor să facă ceva, vor trebui să iasă pe atac şi nu-i chiar felia lor, vor face greşeli. Partea proastă (din nou) e ca tare-mi este mie că ai noştri nu vor fi în stare să profite. Altă parte proastă e ca acum 2 ani, la mondiale, am văzut un meci (cel împotriva Germaniei, din semifinale) în care Italia a arătat că ştie să joace fotbal şi să atace în viteză de la un cap la altul. După cum ziceam, vom vedea.

Grupa D mi-a prezentat azi, la locul de muncă, un al treilea meci foarte frumos – rapid, plin de ocazii şi care a demonstrat ce înseamnă fotbal: Spania – Rusia. Cu scor final 4-1 în favoarea ibericilor, s-a mai evidenţiat o pretendentă la finală. Să vedem până unde-i iese celei numite eterna favorită perdantă. Cu sau fără finală, spaniolii au ştiut să transforme faze din nimic, Villa şi-a adjudecat primul hattrick de la această ediţie, iar arbitrajul pe final a dat rateu. Ruşii nu au jucat prost… numai obosit. În plus, au o apărare praf; cineva întreba dacă mi s-a părut mai praf decât a italienilor – recunosc, m-a blocat aici. După 2-0 (apropo, un al doilea gol pe care parcă nici nu l-am văzut, a apărut de nicăieri), un coleg zice că meciul este deja jucat; şi mă gândeam că aşa mi se păruse şi cu o seară înainte. Ca un făcut, Villa reuşeşte performanţa, bătându-şi joc efectiv de apărarea rusă (fazele de gen fiind multiple, aceasta însă s-a şi fructificat). Pe final, ruşii dau golul de onoare, dintr-o frumoasă fază fixă, ies brusc din letargie şi meciul se relansează rapid, acum având şi spaniolii parteneri de „dialog” . La un moment dat comentatorul spune ceva de genul că degeaba se grăbesc acum, că mai e timp de maxim un gol; şi golul vine, dar tot în poarta apărată de Akinfeef (probabil cel mai bun jucător al ruşilor în acest meci), în primul minut de prelungiri – bilă neagră pentru arbitru, fiind clar offside. Nu ştiu dacă va mai conta, ca rezultat; sper să nu.

Suedia – Grecia a fost un alt meci încheiat pe drept: 2-0 pentru nordici, arătând că tactica ultra-defensivă a Greciei nu mai are succesul de acum patru ani (a se revedea enorma gafă dintre portar şi fundaşi în urma cărei s-a înscris golul al doilea). Îmi amintesc cum au eliminat elenii atunci după grupe trei echipe foarte bune, care chiar jucau pe teren: Franţa, Cehia (spre disperarea mea) şi Portugalia şi cum mulţi dintre cei cu care vizionam meciurile se bucurau la victoriile smulse şi aproape laşe – oare pentru că grecii era dintre cei „mici” care se bălăcăreau în aceeaşi mediocritate ca şi echipa noastră (diferenţa fiind în faptul că ei se calificaseră la turneu)? Socialistă atitudine, sper să nu o întâlnesc şi acum. Până una alta, Suedia a câştigat un meci pe care l-a controlat clar; rezultatul ar fi putut fi mai bun, dar torpila fenomen a lui Ibrahimovici şi hilaro-ridicola circumstanţă a golului marcat de Hansson au făcut tot deliciul.

De mâine se revine la Grupa A şi probabil se vor cunoaşte o parte din calificate. Câteva pretendente la finală s-au arătat: Portugalia, Germania, Olanda, Spania şi poate şi Suedia. Acum mă uit şi mă minunez de cât am scris. Nu vreau să ştiu cum o să iasă după tranşa a doua.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s