Parfumul

https://lh3.googleusercontent.com/--0NFUURizUk/UCz_OXeZ3BI/AAAAAAAAxdw/_FS_vjzqNy0/s912/IMG_9790.JPGTotul a pornit de la întrebarea unui prieten, acum câteva zile – ce flori prefer, în care mă regăsesc. De fapt, mergeam la metrou şi am trecut pe lângă o tufă de trandafiri enormi, superbi şi foarte roşii, la care ne-am uitat fascinaţi o vreme. I-am răspuns că, deşi sunt deosebiţi, sunt prea ostentativi pentru mine. Şi aşa am ajuns la tuberoze – acele flori micuţe, albe, care nu epatează prin aspect – sunt delicate, dar nu se impun vizual. Totuşi, numai una dacă aduci în încăpere, ea va umple de parfum penetrant întreg spaţiul… şi aerul parcă începe să vibreze în nări. Deci de aici a pornit – mi-am dat seama că simţul mirosului este cu adevărat special pentru mine. Evident, nu cel mai important; dacă mă gândesc bine, ar fi cel mai puţin important, cel mai puţin vital, fără de care te-ai putea descurca cel mai uşor. Totuşi este sarea şi piperul existenţe mele de muritor de rând.

Le-am luat în ordine numerelor de pe tricou şi doar cu rezultatele lor pozitive, cu ceea ce aduc în viaţă pentru ca ea să merite a fi trăită: văzul – prea prozaic, prea banal, în ciuda atâtor imagini cutremurătoare pe care le-am văzut de-a lungul timpului; gustul – prea legat de plăcerea de a mânca, prea erotic, aproape vulgar; auzul – da, fără muzică şi poezie n-aş putea trăi, şi da, au fost atâtea sunete care m-au mişcat până la lacrimi, dar şi acest simţ este atât de „acolo”, la îndemână; simţul tactil – prea… tangibil.

Mirosul însă este insinuant, e şi parcă nu-i, este misterios şi seducător, aproape mistic. De atâtea ori am prins un vag parfum care m-a făcut pe loc să mă înfiorez şi să-mi amintească de ceva ce nu puteam să identific, parcă din altă viaţă. De atâtea ori, ţinând ochii închişi, parfumul pieii cuiva m-a făcut să vreau lucruri la care nu m-aş fi gândit cu ochii deschişi. Aşa este, aş putea trăi fără mare efort cu mirosul atrofiat şi poate că dacă azi aş fi constrânsă să renunţ la unul din simţuri pe acesta l-aş sacrifica.

Dar oare mi-aş da seama în momentul acela că nu voi mai simţi niciodată iarba de după ploaie, teii în noapte, blana udă a câinelui, marea sărată, algele în putrefacţie, Obsession de la Calvin Klein, cafeaua Sumatra Extra Bold proaspăt râşnită, compotul de vişine, tutunul uscat, vinul sec, lemnul care arde în sobă, crema de zahăr ars, aerul rece din ger, gutuile de pe dulap, transpiraţia proaspătă şi fierbinte? Şi cum aş putea trăi fără toate acestea? Dar mai ales… cum aş putea trăi fără tuberoze? Ar deveni doar nişte flori mici, albe, comune, anonime… ca şi mine.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s