Curtea Domnească şi biserici medievale în Târgovişte

Pentru că am câteva zile mai libere şi fără evenimente deosebite, îmi zic să mai ajung şi eu prin urbea mea natală. Târgovişte a fost curte domnească şi capitală între 1396 şi 1714, deţinând mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar şi cultural-artistic al Ţării Româneşti. De când eram mică şi mă plimbam prin zona sa centrală îmi amintesc faptul că micul oraş ar fi avut atâtea de oferit (şi încă ar avea) dacă s-ar aloca fonduri pentru păstrare, restaurare şi reconstruire. Pentru educaţie nu mai vorbesc, acolo este deja o cauză învinsă. Numai că cei trei foşti coloşi industriali comunişti (alături de omniprezentele blocuri hidoase şi cenuşii), dintre care unul chiar în centrul oraşului, la doi paşi de prefectură, încă îşi ţin înfipte bine ghearele în aspectul târgului, deşi au dat parţial sau total faliment, au fost dezmembrate sau mai ştiu eu ce. Cine vrea şi ştie cum să caute frumuseţea oraşului, probabil că o va găsi, îngropată sub un strat atât de adânc de moloz, de indiferenţă şi de uitare încât se va gândi în timp ce sapă dacă merită efortul.

Dar să încep cu începutul. Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul şi în împrejurimile oraşului dovedesc faptul că această regiune era locuită încă din neolitic. În Muzeul de Arheologie se găsesc vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Criş, Gumelniţa, Coţofeni, apoi din perioada bronzului şi din epoca fierului. Bine ilustrate în muzeu sunt podoabe şi unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista şi Decebal, şi ulterior monede ce dovedesc cuprinderea zonei în aria culturii materiale daco-romane (sec. I-III) şi apoi bizantină (sec. V-VI). În cartierul Suseni din actuala Târgovişte s-au găsit urme ale unei aşezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, se formează o aşezare rurală în sec. XII-XIV, din care se dezvoltă târgul medieval.

Perioada medievală îi aduce recunoaşterea ca târg de importanţă europeană, unde se schimbă mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali. Nicolae Iorga crede că la Târgovişte are loc bătălia (datând-o în 1369) dintre voievodul Transilvaniei Nicolae Lackfi şi pârcălabul Dragomir al cetăţii Dâmboviţei în vremea domniei lui Vladislav I, alias Vlaicu-Vodă, câştigată de români. Este de reţinut că, în cronica turcului Ioan Küküllö, se pomeneşte de existenţa, pe locul unde se află astăzi oraşul, a unei fortificaţii, căci „voievodul Nicolae, după ce a trecut cu oastea […] râul Ialomiţa luând cu putere întăriturile ridicate de valahi” este nevoit să se retragă. O dovadă deci că oraşul există încă de atunci şi că românii se bat cu îndârjire. Însă prima menţiune a oraşului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schitberger, care vizitează oraşul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.

În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân oraşul devine principala reşedinţă domnească a Ţării Româneşti. Tot în timpul acestui domnitor este refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei; ultimele cercetări arheologice avansează ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân. Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de „Io. Mircea I Basarab, voievodul Ţării Româneşti, duce de Făgăraş şi Almaş, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici şi domn al Dârstorului, spre cunoştinţa acestora, atât celor de acum, cât şi celor viitori”, aşa cum semna tratatele sale de alianţă. Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan II, ce stabileşte privilegiile vamale ale târgoveţilor locali şi drepturile de care beneficiau aceştia în ţară. Din 1451 datează prima culegere de legi făcută de grămăticul Dragomir, din porunca voievodului Vladislav II.

Vlad Ţepeş urcă pe tron în 1456 cu sprijinul prietenilor săi Ioan Huniade şi Ştefan cel Mare şi se înscrie în istorie pentru victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolului. În timpul său este construit Turnul Chindiei. Voievodul Radu cel Mare reclădeşte începând cu 1499 Biserica Sfântul Nicolae din Deal, cunoscută azi ca Mănăstirea Dealu, care va fi terminată de urmaşul său Vlad cel Tânăr. Pictura acesteia este realizată în 1514 sub Neagoe Basarab de zugravul Dobomir din Târgovişte.

După toate probabilităţile, la Târgovişte activează primul meşter tipograf din Ţara Românească, Macarie, care tipăreşte, începând cu anul 1508, primele trei cărţi în limba slavonă cunoscute la noi: Liturghierul, Octoihul şi Evangheliarul. Către mijlocul aceluiaşi secol activitatea tipografică este reluată la Târgovişte de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un Molivelnic şi un Apostol.

În timpul lui Mihai Viteazul, Târgovişte este ocupată de turcii lui Sinan paşa, care fortifică zona centrală. În octombrie 1595, trupele creştine ale Ungariei şi ale lui Mihai Viteazul eliberează oraşul, ce suferă însă mari pagube. Matei Basarab, mare sprijinitor al culturii, întăreşte şi extinde fortificaţiile oraşului (unice la sud de Carpaţi), repară vechile biserici şi construieşte multe altele noi.

În timpul lui Constantin Brâncoveanu, reşedinţa de vară a ţării se află la Târgovişte, iar cea de iarnă la Bucureşti. După domnia sa, capitala se mută la Bucureşti, eveniment în urma căruia Târgovişte începe sa piardă din puterea economică precum şi din populaţie. Urmează un secol al domnilor fanarioţi. Vechea cetate de scaun este cu adevărat părăsită şi trecerea timpului afectează tot mai dureros din zidurile sale, ce ajung să fie folosite de boieri şi unii localnici ca material de construcţie pentru propriile case.

Răscoala lui Tudor Vladimirescu, din 1821, după ce străluceşte la Bucureşti, restabilind domniile pământene pe scaunul ţării, se sfârşeşte trist la Târgovişte. Tudor şi mulţi dintre soldaţii săi sunt masacraţi de eterişti pe locul din faţa bisericii Mitropoliei, unde s-a ridicat, în amintirea lor, o cruce de piatră. Târgoviştenii participă activ la revoluţia română din 1848 şi susţin toate actele politice ale unioniştilor. După unire, Alexandru Ioan Cuza intră să viziteze oraşul, pe sub o arcadă de flori, la 17 iunie 1859.

Modernizarea societăţii româneşti la sfârşitul sec. XIX înseamnă un mare avânt economic, ilustrat prin iluminarea oraşului în 1863, inaugurarea cursei de diligenţe şi apoi de cale ferată Bucureşti-Târgovişte, înfiinţarea primei întreprinderi industriale – Arsenalul Armatei, construirea rafinăriilor de petrol. Târgovişte îşi plătit tributul de sânge în toate marile bătălii ale naţiunii. În războiul de independenţă din 1877-1878 se disting numeroşi comandanţi şi ostaşi târgovişteni. În timpul primului război mondial Regimentul III Dâmboviţa nr. 22 primeşte Ordinul „Mihai Viteazul” pentru vitejia sa în campania din Transilvania din 1916, şi apoi în timpul marilor bătălii de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti în 1917. Ca fapt final, Târgovişte reprezintă locul execuţiei dictatorului Nicolae Ceauşescu precum şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, în decembrie 1989.

Eu o iau la picior sistematic din centru, de lângă Prefectura Dâmboviţa, cu a sa statuie a lui Mircea cel Bătrân, ştiind că în orice direcţie nu este prea mult de mers. Traversez parcul din centrul oraşului, pe lângă statuia lui Tudor Vladimirescu, şi ajung la Mitropolie – cu ruinele sale din prima perioadă; clădirea destul de mare este ctitorita de Radu cel Mare în stil bizantin cu pridvor, continuata şi sfinţită de Neagoe Basarab în secolul XVI, jefuită de eterişti in 1821, dărâmată şi refăcută la sfârşitul secolul XIX. În faţa sa se află clopotniţa, în acelaşi stil cu cărămida la vedere, precum şi Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989, dând aici în Piaţa Mihai Viteazul dominată de statuia acestuia. În apropiere se găseşte Primăria, o frumoasă clădire de la sfârşitul secolului XIX, renovată de curând şi având în micul parc din faţă statuile lui Ion Heliade Rădulescu şi Constantin Brâncoveanu cu copiii săi.

Acesta reprezintă unul din capetele Centrului Vechi al cetăţii din care nu se poate spune că au mai rămas foarte multe: câteva clădiri al căror etaj aduce a ceea ce erau cândva, dar într-o profundă stare de degradare şi nepăsare. Vechiul centru se coagulează în jurul Bisericii Târgului, edificiu construit în stil bizantin-muntenesc la jumătatea secolului XVII din a cărui pictură exterioară s-au mai păstrat câteva fragmente de fresce. Aş vrea să intru, dar stă la intrare o femeie isterică despre care nu mă prind exact ce vrea; cert însă este că am învăţat mai demult că nu te cerţi cu oamenii idioţi, pentru că te trag în jos până la nivelul lor şi apoi te bat cu experienţă.

Biserica Mănăstirii Stelea este construită la finalul secolului XVI de către Vasile Lupu pe locul vechii biserici şi după modelul ctitoriei sale, Trei Ierarhi din Iaşi; Nicolae Iorga o numeşte „biserica păcii între fraţi”, aşezământul fiind un semn al împăcării cu Matei Basarab Voievod. În vechea Biserica Stelea se află mormântul tatălui lui Vasile Lupu, Nicolae Vel Aga. Corespunzător, Matei Basarab a construit un aşezământ de cult la Soveja. Acum biserica este în renovare, cea mai mare parte a picturii lipseşte, dar rămâne o parte dintre brâiele cu motive florale şi populare; totuşi turlele ei se impun ca o figură deosebită prin stilul său bizantin-moldovenesc. În acelaşi complex se află Galeriile Stelea (trei încăperi), inaugurate de Nicolae Iorga în secolul XX drept Muzeul Orăşenesc şi care astăzi conţin diverse costume populare din zonă, veselă tradiţională, lăzi de zestre şi alte obiecte folclorice, precum şi o expoziţie fotografică formată din două părţi: una contemporană, a unei profesoare de la Liceul de Artă, cu scene rurale de zi cu zi sau de sărbătoare, şi una cu fotografii de la începutul secolului XX cu scene de familie, portrete şi aşa mai departe. Vis-a-vis de complexul Stelea se află o bisericuţă despre care acum câţiva ani credeam că se va dărâma peste trecători; se pare însă că cineva a găsit fonduri pentru vechea Biserică Sfântul Nicolae Geartoglu şi este încă şantier, dar exteriorul a fost terminat şi, de bine de rău, acum este alb şi tencuit.

În apropiere, trecând pe lângă Off Stage (locul unde repetă actorii de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte), se află probabil cel mai important obiectiv din Târgovişte, şi anume Curtea Domnească, cu ruinele sale, cu Turnul Chindiei, cu catacombele (acum inaccesibile, pentru că cică se prăvălesc pietrele din tavan), cu Biserica Domnească şi cu micuţa Biserică Sfânta Vineri (probabil cea mai veche din oraş care a rezistat, temeliile sale datând din secolul XIV). În ceea ce priveşte gusturile mele personale, susţin că vechea reşedinţă de aici este mai frumoasă, s-a păstrat mai bine şi are mai multe de oferit decât cea din Bucureşti. Timp de peste trei veacuri a fost reşedinţă şi scaun domnesc pentru 33 de voievozi începând cu Mircea cel Bătrân şi încheind cu Constantin Brâncoveanu. Biserica Mare Domneasca, ridicata în 1584 de către Petru Cercel, păstrează în parte pictura brâncoveneasca de la 1698. În cadrul acesteia, pe peretele vestic al pronaosului sunt realizate chipurile a nouă voievozi. În pronaos se afla pietrele de mormânt ale soţiei lui Matei Basarab, Elina, a fiului sau Mateiaş şi a Doamnei Bălaşa, soţia voievodului Constantin Şerban. Turnul Chindiei datează din timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Ţepeş şi are, pe numărate, 121 de trepte în interior, plus încă 9 în exterior; turnul a suplinit multiple funcţii: fortificaţie, punct de observaţie (testat cu succes şi de mine azi), depozit pentru tezaur, foişor de foc, poarta de acces, iar acum adăposteşte expoziţia cuprinzând domniile lui Vlad Ţepeş. Caselor domneşti, astăzi mai mult ruine, le pune temelia Mircea cel Bătrân după 1396 şi de Petru Cercel în 1584, apoi sunt supraetajate şi împodobite de Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Ceea ce este păcat e faptul că nu se ocupă nimeni de restaurarea acestui frumos complex, probabil singurul care ar putea reda strălucirea oraşului.

De aici merg pe micile şi noroioasele străduţe din cartierele Balaban şi Vărzari pentru a trece în revistă următoarele: Biserica Sfinţii Arhangheli (bizantină cu pridvor de la începutul secolului XVII), Biserica Sfântul Nicolae Androneşti (acelaşi stil, secol XVI, păstrându-se fragmente din pictura exterioară iniţială), Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (bizantin muntenesc, secol XVII şi arată de când o ştiu eu ca vai de sufletul ei), Biserica Catolică Sfântul Francisc (secol XVII, dar pare destul de nouă pentru că este îngrijită, cochetă şi elegantă, stil renascentist italian, aducând puţin cu Anna am Lehel din München în exterior), Biserica Sfântul Dumitru-Buzincă (nu văd un istoric, dar şi ea este bizantină, veche, neîntreţinută şi probabil de prin secol XVII-XVIII), Biserica Sfântul Gheorghe (în acelaşi registru) şi Biserica Creţulescu (secol XVII, de data aceasta având o alură elegantă şi proaspăt renovată).

Mă întorc pe Calea Domnească şi, cu ocolişuri pe alte străduţe, mai trec pe lângă Biserica Sfântul Ionică (secol XVIII, bizantin muntenesc, micuţă şi destul de bine întreţinută), Biserica Stolnicului (tot în jur de secol XVIII, bizantin şi probabil printre cele care a suportat bine trecerea timpului dintre bisericile mici), Biserica Albă (în aceeaşi perioadă şi se ţine şi ea bine), Poarta Bucureştilor (sau ce a mai rămas din poarta care marca drumul dintre reşedinţele de iarnă şi de vara ale Ţării Româneşti), Biserica Sfântul Nicolae Simuleasa (dintre cele mai vechi, bizantin muntenesc, secol XVII, păstrează câteva fresce exterioare interesante, în rest este însă aproape o ruină) şi Biserica Sfinţii Atanasie şi Chiril (micuţă de tot, eu o ştiam drept capelă numai, bizantin muntenesc şi probabil printre cele mai criptice).

Cineva mi-a spus că în Târgovişte se află cel mai mare număr de biserici vechi; sincer, nu ştiu dacă este cel mai mare număr, dar cea mai mare densitatea e foarte posibil. Toate aceste sunt biserici medievale, în acelaşi timp monumente istorice şi arhitectonice; dar când le vezi pe multe dintre ele aproape că-ţi vine să plângi. Înăuntru nu intru pentru că sunt închise (de tot sau la ora respectivă), deci nu ştiu care e situaţia acolo, dar exteriorul este destul de elocvent. Unele aproape că se prăbuşesc, unele sunt peticite pe ici colo, iar la altele s-a încercat să se refacă faţa schimbându-li-se turlele vechi cu unele din metal care arată absolut hidos şi stricând tot designul arhitectural. Se poate spune că au noroc pentru sunt salvate cât de cât, numai că cei ce le-au restaurat nu au ştiut să le păstreze farmecul medieval.

Cam atât astăzi, mai ales că zăpada căzută azi-noapte îmi îngreunează şi mersul, îmi oboseşte şi ochii. La asta se adăugă unica oră de somn pe care am furat-o în tren de dimineaţă. Dar mâine o iau de la capăt, în special pe la muzee (că oricum multe nu-s). Şi tot mâine sau poimâine ar mai fi de acoperit cele două mănăstiri din afara oraşului. Să văd numai pe cine păcălesc să mă ducă acolo cu maşina, că parcă nu m-aş mai aventura singură prin nişte zone uşor dubioase.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Curtea Domnească şi biserici medievale în Târgovişte

  1. madalina mirea says:

    ma numesc madalina mirea si sunt istoric de arta. scriu in revista igloo, la rubrica patrimoniu, centre istorice, o serie de articole despre orasul tau. Ceea ce ai scris pe blog mi-a fost de mare folos in documentarea mea la fatza locului. pentru toate gandurile tale, pentru fotografiile frumoase si pentru tot ce cu atata generozitate ai pus la dispozitie, iti multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s