Un pic de „reclamă”

Se spune că nu există reclamă negativă, sau, cum îmi sună mie mai bine, there’s no such thing as bad publicity. Oh, well, mai vedem. Mi-am dat eu aşa seama că o să am mult prea mult bagaj când o să mă întorc în România, mai ales că o să fie definitiv pentru o perioadă, ceea ce înseamnă că ce nu pot lua de aici trebuie să arunc. Prima etapă a fost cumpărarea a încă unui troller, mare, din cel mai mare. Cu noua variabilă, ecuaţia a devenit: un rucsac (mare), două trollere (mari), rucsacul de notebook, o geantă de voiaj (de mărime medie) şi, eventual, rucsăcelul de la camera foto. Nasoală ecuaţie, mai ales când trebuie să schimbi autocarul la Arad sau Sibiu, adică nu poţi lăsa o geantă colo până cari alta că, deh, e totuşi România. Idee de rezolvare mai uşoară mi-a dat-o fără să vrea Soceanu, când a zis că el de zece ani tot trimite pachete rudelor prin coletăria celor de la Eurolines, mai ales că tarifele sunt foarte OK.

În Târgovişte au agenţii doar două din firmele de transport care trec prin Germania, aşa că doar la ele mă interesez. Prima dată sun la Atlassib, ca tot e firma cu care merg eu. Din păcate, îmi spun că şoferii nu pot lua pachete pe traseu, trebuie să vin eu cu pachetul la Nürnberg, pentru că în Regensburg nu are nimeni agenţie. Aia mai lipseşte. Sun apoi la Eurolines, ei spun că iau fără probleme şi pe traseu, 1.1 €/kg pentru Bucureşti, 1.3 €/kg pentru Târgovişte, evident minim tariful pentru 10 kg. Asta e înainte de sărbători, dar nu are sens să trimit atunci la ce nebunie este oricum. Rămâne deci pentru o zi de marţi, joi sau sâmbătă la începutul lui ianuarie.

Pe 5 ianuarie, sâmbătă, la ora 19, pe o ploaie şi un frig de-ţi vine să-ţi baţi copiii, eu aştept la Hauptbahnhof autocarul. Ajung mai devreme, pentru orice eventualitate. Autocarul de Atlassib e deja acolo, aşa că îi întreb pe şoferii lui dacă nu iau pachet. Îmi spun că nu prea ar lua, că nu au voie, se codesc. Când am zis că aştept autocarul de Eurolins, îmi răspund că aşa e cel mai bine, că trebuie să ajungă si el în curând.

Şi ajunge… Nu ştiu de ce, dar toata seara am avut aşa, o presimţire, cum că nu o să pot trimite pachetul. Mă gândeam că dacă nu trece prin Regensburg (dacă nu are pasageri de luat, nu trece, iar de pachete nu-l informează nimeni), că dacă nu mai are loc (se mai întâmplă)… Dar nu mă gândeam la motivul care se petrece în fapt. Şoferul începe să-mi treacă numele, apoi pe al maică-mi şi mă întreabă unde.

„Târgovişte”, zic.

„Păi nu ajunge la Târgovişte, trebuie să-l ia de la autocar.”

„Cum, că am vorbit cu doamnele de la agenţia din München şi au zis că merge, cu transfer intern, evident la un tarif mai mare.”

„Nu ştiu, doamnă, ce aţi vorbit la agenţie, eu aşa fac, la Bucureşti dacă e.”

Stau, mă gândesc, să o sun pe Nana să o întreb dacă poate să-l ia ea. Bine că am avut prezenţa de spirit să întreb:

„Cât timp poate sta în agenţie până vine să-l ia?”

„Ce să vină la agenţie – îl ia la sosire, că eu nu-l mai bag în agenţie, că stau trei ore şi plec înapoi spre Belgia.”

„Serios?! Adică să pun pe cineva să stea la miezul nopţii sau mai târziu în Autogara Rahova, pe iarna care e acum în Bucureşti să-mi aştepte pachetul??? (Nici eu pentru pachetul meu nu aş sta!) Nu, mersi, drum bun!”

Înapoi, pe ploaie şi frig, cu trollerul greu după mine, şi mai greu acum de la tonele de draci pe care le am. Nu ştiu cum să fac să vină mai repede ziua de luni. Luni sună profu’ la o cucoană, care e ceva şefuleţ prin Eurolines, şi mi-o dă la telefon. Îi povestesc cele întâmplate. Reacţia ei:

„Cum, dar nu se poate aşa ceva!” (Nu în sensul că vorbesc eu tâmpenii) „Nu numai că trebuia să poată ajunge la Târgovişte şi că nu era nevoie ca cineva să aştepte bagajul la sosire, dar nici nu are voie să dea şoferul direct bagajele destinatarilor. Ele trebuie să fie băgate obligatoriu în agenţie, făcute acte, etc. Aveţi numele şoferului?”

„Numai asta nu l-am întrebat. Dar este un singur autocar Eurolines care a trecut pe data de  5 ianuarie, ora 19, prin Regensburg, iar pe el scria Eurolines Belgia.”

„Da, e suficient, aflu eu cine a fost şi mă ocup. E clar că şoferul a vrut să facă el o afacere, dar a fost suficient de prost să nu-şi dea seama că veţi spune mai departe.”

„Bun, atunci eu când pot trimite pachet? De exemplu, mâine, că trece maşină, ce garanţie am ca nu car din nou cele vreo 24 de kile degeaba până la gară şi înapoi?”

„A, păi uitaţi, vă dau un număr de telefon de urgenţă şi dacă-s probleme sunaţi şi rezolvăm pe loc. ”

Boooon. Ca lumea gagica, normal, doar e în interesul lor. Acum că şoferul îşi face afaceri cu proprietatea firmei e nasol, dar nu prea mă doare pe mine atâta timp cât nu-s şi nervii mei în joc. Marţi mă înfiinţez din nou la gară, de data asta adusă cu maşina de Vio (care a zis că e prin zonă şi dacă iar rămân cu bagajul netrimis să o sun să mă ia tot ea), cu chef de scandal şi cu telefonul la îndemână. Autocarul celor de la Atlassib este deja acolo. Acum se pare că şoferii iau pachete, nu ştiu ce s-a schimbat de la o zi la alta. Dar au cântar, formulare şi un tarif ceva mai scump, adică 1.5 €/kg. Dar şi pentru că şoferii se poartă şi vorbesc frumos (nu ca umflatul de sâmbătă de la Eurolines, care vroia să dea impresia de şef pe tarlaua lui), şi pentru că-mi e teamă să nu se repete faza cu telefon de urgenţă cu tot, hotărăsc să trimit prin ei. Asta se întâmplă marţi, miercuri spre seară ajunge în Sibiu, unde aflu că se strâng toate coletele, joi seară pleacă maşina de coletărie internă (pachetul trecând clar prin agenţie, pentru că sun şi tipa îmi spune de pe computer ce şi cum), iar vineri pe la ora 12 la prânz mama îl preia de la agenţia din Târgovişte. Intact şi în perfectă stare de funcţionare a roţilor.

Eu cu firma Eurolines nu am absolut nimic, mai mult, tot respectul pentru dialogul cu d-na Negruţ din München. Dar feriţi-vă de şoferii lor, în special de unul negricios cu burtă care conduce o maşină pe care scrie Eurolines Belgia! Şi încă o chestie: şoferii or fi ei versaţi în meseria lor, dar nu-s Dumnezeu să se poarte cu pasagerii de sus, indiferent dacă aceştia sunt căpşunari, zidari sau menajere pe la străini, pentru că datorită lor au acest loc de muncă atât de cald. De asta stau eu şi mă gândesc dacă zicala aia cu care am început este irefutabilă.

 

 

 

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Un pic de „reclamă”

  1. fhgs says:

    …Auzi rapanosi ce fac…nu le mai ajuge ….asa e romanu (nu totzi sunt la fel)dar majoritatea…umbla numai dupa magarit

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s