Scurtă excursie la München Ziua 1

În seara asta trebuie să fiu în Kaufbeuren, cel mai apropiat oraş bavarez în care ajunge Hellish Rock Tour 2007/2008 al celor de la Helloween. Cum în deschidere cântă Gamma Ray şi Axxis, am zis să nu scap ocazia, plus că băieţii simpatici de la Metalfan îmi obţin acreditare de presă/foto. Şi cum tot îmi cumpăr un bayern-ticket azi şi unul mâine, drept cea mai ieftină variantă de tren, şi cum schimb cursa la München, îmi spun că este o ocazie excelentă de a vizita câteva obiective în capitala Bavariei, două zile la rând. La 8:30 dimineaţa sunt deja în tren şi încerc să mă trezesc, entuziasmată de gândul că îmi voi testa pe teren noua jucărie, Canon EOS 350D; sper să simt cu adevărat că merită faptul că mi-am făcut un cadou costisitor de Crăciun.

Un pic după ora 10 a.m. ajung în München Hauptbahnhof şi încep să mă îndrept pe jos spre centru. Trecut pe lângă clădirea ce adăposteşte diverse birouri legate de drept, Oberlandesgericht, alături de Justzpalast, şi ies în mijlocul Karlsplatz; aceasta e bine păzită de Karlstor, cel mai vechi turn de apărare al oraşului, datând de la începutul secolului al XIV-lea. În apropiere se află Bürgersaalkirche, biserică din secolul al XVIII-lea, unde pot intra numai într-o anexă joasă ce adăposteşte în nişele câteva statui. Celelalte două turnuri de apărare importante ale oraşului interior sunt Isartor (construit lângă râul Isar, în interiorul curţii sale fiind acum o mică terasă cu vin fiert de sărbători) şi Sendlingertor (care păzeşte un mic târg de crăciun cu tot felul de manufacturi). Pe drumul dintre ele, în Marienplatz, urc în turnul primăriei, iar cei 2 € merită din plin prin faptul că întregul urcuş se face cu liftul. De aici am parte de o panoramă asemănătoare cu cea de acum două săptămâni din Sankt Peterskirche, dar din capătul opus al pieţei. În apropiere de se află o bijuterie a rococoului religios timpuriu, Asamkirche, construită în secolul al XVIII-lea ca biserică privată de către fraţii Asam, pionieri ai acestui curent artistic. Deşi faţada nu este deosebită, interiorul este foarte, foarte frumos.

Ajung apoi la Residenz şi trec prin curţile sale interioare, pentru ca cele trei muzee deschise publicului să le vizitez mâine. Acum admir doar exteriorul din Kaiserhof, Apothekenhof, Brunnenhof (din păcate, fântâna de la care îşi ia numele este acoperită), Kapellenhof şi Königsbauhof (aflată în renovare). De aici ies în Max-Josef-Platz, care are în mijloc statuia acestuia ridicată pe leii din metal specifici Münchenului şi care este străjuită de Nationaltheater. Din fericire, bayern-ticket oferă gratuitate cu majoritatea mijloacelor de transport în comun în ziua în care e valabil, aşa că mă mişc liber cu metroul (U-Bahn), trenurile suburbane (S-Bahn), tramvaie şi autobuze, scurtând astfel distanţele. La capitolul acesta, München este foarte bine organizat, cu şase linii de metrou ce acoperă oraşul în diagonale şi vreo zece linii de trenuri suburbane, care merg în subteran în zona centrului, apoi ies la suprafaţă pe liniile de cale ferată pentru a acoperi toată zona periferică.

În Universitätplatz se află Siegestor, sub forma unui arc de triumf, iar puţin mai departe se înalţă impunătoare şi mândră Ludwigskirche, construită în secolul al XIX-lea sub forma unei mixturi de gotic subţire, crenelat şi decorat cu rococo colorat, în special în cazul tavanelor şi a brâielor decorative. Prin faţa bisericii trece unul din cele patru bulevarde regale, Ludwig-Strasse, ce se desprinde din Odeonsplatz şi taie oraşul de la sud la nord. Alt bulevard regal care pleacă din aceeaşi piaţa este Brienner Strasse şi mă poartă până în Königsplatz. Aici decid că am timp să vizitez cele două muzee dedicate artelor antice, ale căror clădiri iau forma a două temple greceşti.

Primul în care intru este Antikensammlung, care adăposteşte artă greacă, etruscă şi romană, în special ceramică, dar şi unelte, arme, bijuterii, monede, obiecte de decor din metal, sticlărie, fragmente de zid sau coloane şi câteva sculpturi. Al doilea, Glypthotek, este dedicat sculpturilor greceşti şi romane, majoritatea lovite de aripa neîndurătoare a timpului, dar şi câteva incredibil de bine conservate. După această scurtă lecţie de istorie împletită cu artă, iau trenul spre Schloss Blutenburg, un mic şi cochet castel ducal dintr-o suburbie, construit în secolul al XV-lea pe malul Râului Würm şi străjuit, pe lângă turnuri, de o biserică în stilul gotic târziu.

Într-o zonă adiacentă se află alt castel, Schloss Nymphenburg, de data asta deloc mic, ci o imensitate barocă datând din secolul al XVII-lea. Între strada principală şi construcţia propriu-zisă se întinde un râu îngheţat acum, pe care se patinează şi se joacă hochei; micul lac format de acesta susţine pe pojghiţa lucie era cel mai mare grup de lebede pe care l-am văzut până acum. Pe lângă ele moţăie gâşte sălbatice, raţe sălbatice şi alte păsări de apă. În spatele castelului se întinde un culoar al cărui capăt nu-l pot vedea (şi nu din cauza că ar fi ceaţă) – o grădină imensă în care doarme acum un cârd de gâşte sălbatice. Trebuie că tot complexul este absolut superb pe timp de vară, cu plantele înverzite şi aranjate în spiritul nemţesc de mândru grădinar, cu florile deschise, cu statuile ce străjuiesc parcul descoperite şi cu fântânile pornite. Ora înaintată mă împiedică să vizitez şi muzeul acestui castel, unde probabil aş petrece pe puţin două ore. Dar trebuie să revin repede-repede la gară, pentru a lua trenul spre Kaufbeuren.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s