München

Mă gândeam eu că iarna asta o să mai ajung cel puţin o dată la München, mai ales că se apropie sărbătorile şi presimt o plictiseală de moarte. Totuşi nu mă aştept să revin atât de curând acolo, dar oportunitatea se iveşte şi o înhaţ. Oportunitatea este de fapt un târg de job-uri din capitala bavareză la care se asigura transportul gratuit cu un autocar (mersi, Violeta, pentru pont); evident nu fac mofturi că se pleacă înapoi destul de devreme, adică la 15:30. După un drum mai lung decât ar trebui din cauza ambuteiajelor de pe autostradă cauzate de accidente şi de ora de vârf, ajung într-unul din cartierele de la periferia metropolei, la târgul organizat de Fachhochschule München.

De aici plec spre inima oraşului în jur de ora 11, conştientă că am destul de puţin timp la dispoziţie. Cobor din metrou în Odeonsplatz, una dintre cele mai importante pieţe müncheneze, al cărei centru este ocupat de Feldherrnhalle – o construcţie-monument ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi păzită de doi lei de piatră (leul este prin excelenţă simbolul Münchenului). Una din lateralele pieţei o constituie intrarea în Residenz, reşedinţa şi centrul exercitării puterii ducilor Bavariei între 1508 şi 1918. Bazele clădirilor sunt puse la finalul secolului al XIV-lea, dar ducii le transformă treptat într-un superb castel, ale cărui ziduri şi grădini se extind în oraşul interior. Timpul scurt nu mă lasă să vizitez complexul muzeatic în care s-au transformat camerele sale (complex despre care am citit că este extraordinar de frumos), însă trec în viteză pe lângă zidurile cu coloane şi pereţi pictaţi care constituie „gardul” castelului, pe lângă intrarea principală a Residenz-Festsaalbau (o masivă construcţie din secolul al XIX-lea) şi prin grădina în care m-am odihnit puţin astă vară (fără să ştiu ce este acolo). E adevărat, vara grădina este deosebită (şi nu mohorâtă, ca acum), plină de verdeaţă, aranjamente florale, de fântâni şi statui, cu gardurile vii tăiate şi aranjate, cu oameni pe toate băncile, la umbră sau la soare şi cu muzicieni ce mânuiesc arcuşurile în foişorul central, Hofgartentempel mit Bavaria. Foişorul ridicat la începutul secolului al XVII-lea este el însuşi o mică bijuterie, mai ales datorită micilor fântâni din nişele, decorate cu pietre colorate, cu melci, scoici şi, în centru, cu un peşte din gura căruia curge apa. Trebuie să menţionez că orice oraş german trebuie vizitat vara dacă eşti interesat de arhitectură, pentru că aproape toate fântânile şi statuile mai delicate din aer liber sunt bine acoperite când începe să se răcească vremea – „cuşti” din lemn care să le protejeze.

Revin după un astfel de tur în Odeonsplatz şi intru în altă clădire care delimitează piaţa, Theatinerkirche. Construită în secolul al XVII-lea când i s-a conferit un exterior măreţ care domină piaţa, bazilica urmează barocul pur italian în toate elementele sale interioare, ceea ce înseamnă grandoare şi bogăţie a modelelor, decorul zidurilor, tavanului, coloanelor, cupolei şi intrărilor fiind opulent şi pus şi mai mult în valoare de culoarea albă dominantă. Cele mai frumoase elemente mi se par plantele din marmură sau metal încolăcite pe coloanele construcţiei.

Următoarea oprire are loc în centrala Marienplatz, cea care adăposteşte câteva dintre cele mai căutate obiective turistice şi arhitectonice din München. Unul dintre ele este Rathaus (noua primărie), o superbă şi enormă construcţie în stil gotic ce domină zona în primul rând prin turnul său central, dar şi prin restul de laturi bogat ornamentate. Un element care îi individualizează turnul este ceasul decorativ, numit Rathaus-Glockenspiel, ce conţine siluete aproape în mărime naturală care se mişcă şi prezintă scene ale turnirurilor medievale sau celebrul dans Schäfflertanz (întâiul dans jucat pe străzi după ce s-a terminat epidemia de ciumă). În centrul pieţei se află Columna Mariei, prima de acest gen ridicată la nord de Alpi pentru a sărbători rezistenţa oraşului atât în faţa invaziei armatei suedeze, cât şi în faţa epidemiei de ciumă. Astfel de columne se găsesc în toate teritoriile care au aparţinut monarhiei habsburgice şi cu greu se găseşte un centru vechi de oraş în care să nu fi fost înălţată una. Altă latură a pieţei este delimitată de Alte Rathaus, transformată acum în muzeu de jucării. Nu ştiu cum este de obicei această piaţă, probabil câţiva vânzători de suveniruri, dar acum e plină de căsuţe şi tarabe cu ornamente de Crăciun, vin fiert şi nelipsiţii cârnaţi, precum şi de o droaie de turişti de toate naţiile şi limbile – şi eu care credeam că, miercuri fiind, atmosfera va fi mai relaxată.

Din Marienplatz se intră imediat în Petersplatz, centrată în jurul Peterskirche, cea mai veche biserică din oraşul interior, construită în stil romanesc în secolul al VIII-lea de către călugării care fondează oraşul. Clădirea este extinsă cu elemente gotice la reconstrucţia după un incendiu din secolul al XIV-lea, iar mai târziu i se adăugă corul în stil baroc. Nu pot intra în vechea clădire, însă urc în turnul clopotniţei, loc din care văd întregul oraş. Fiind o zi superbă şi chiar caldă, admir panoramele oraşului, dar zăresc în depărtare şi primele coame semeţe ale Alpilor. De aici observ că se poate urca şi în turnul Rathaus, dar sunt deja obosită şi timpul trece repede-repede, aşa că o las pe altă dată.

Mă opresc la Heilggeistkirche, aflată lângă Viktualienmarkt – cea mai cunoscută piaţă alimentară din München. Biserica gotică ridicată la finalul secolului al XIV-lea impresionează în special prin interiorul foarte înalt, suplu şi prin decoraţiile aurii din jurul picturilor de pe tavan. În rest este albă, cu excepţia modelelor roz din apropierea vârfurilor coloanelor şi, bineînţeles, a argintiului nelipsitei orgi. Zona centrală a Münchenului este extrem de densă în lăcaşuri de cult, următorul pe listă fiind şi cel mai mare dintre ele: Frauenkirche, catedrală construită în secolul al XV-lea din cărămizi roşii în forma goticului târziu, ceea ce înseamnă destul de puţine elemente caracteristice decoraţiilor gotice. Totuşi ea păstrează forma, structura, arcele tavanului şi vitraliile splendide. Cele două turnuri înalte de 99 de metri au fost adăugate în timpul Renaşterii; ele diferă stilistic de restul catedralei şi devin astfel un element deosebit în peisajul arhitectonic münchenez.

În apropiere se află altă construcţie enormă, Sankt Michaelskirche, cea mai mare biserică renascentistă situată la nord de Alpi, construită în secolul al XVI-lea cu elemente care vor influenţa puternic arhitectura barocă din sudul Germaniei. Impresionanta faţadă conţine statui ale unor membri din dinastia Wittelsbach şi statuia arhanghelului Mihail, iar interiorul enorm adaugă peste albul zidurilor multe modele baroce, mult auriu şi multă lumină naturală. Ţin să ajung apoi la Sankt Anna am Lehel, pentru că aceasta este prima biserică în stil rococo din Bavaria, stilul în sine fiind destul de rar întâlnit în Germania. Biserica nu e exact ce mă aştept, în ciuda unui exterior promiţător – o alură solidă îmblânzită de alternarea formelor geometrice, de rozete, basoreliefuri şi coloane, în special la turnul frontal. Interiorul însă este destul de modest, în cea mai mare parte alb, elementele rococo aflându-se în fundalul celor câteva picturi şi mozaicuri de pe pereţi. Mă întreb cum ar arăta dacă întreaga suprafaţă a zidurilor ar fi decorată în acelaşi mod.

De acolo iau rapid metroul până la Königsplatz, una dintre cele mai impresionant pieţe ale oraşului, atât prin spaţiul larg şi deschis pe care îl ocupă, cât şi prin cele trei clădiri monumentale pe care le adăposteşte. Acestea din urmă sunt un omagiu adus artelor clasice, greacă şi romană, dar diferă prin stilul abordat – lucru care se vede cel mai bine la tipul coloanelor de susţinere. Prima este Propyläen, un edificiu în stil doric construit în secolul al XIX-lea, ce reprezintă mai mult o poartă de acces în piaţă, neavând încăperi, ci doar coloane şi coridoare prin care se poate trece. A doua clădire este Antikensammlung, stil corintian, care din secolul al XIX-lea adăposteşte Muzeul de Stat al Artelor Clasice şi care este păzită de un impunător cal troian (evident, din lemn, deşi nu pot verifica cine se ascunde înăuntru); dacă mi se va arăta pe viitor ocazia, voi intra pe poarta străjuită de el. A treia construcţie, probabil şi cea mai frumoasă, este numită Glyptothek şi construcţia sa, tot în secolul al XIX-lea, se bazează pe stilul ionic. Şi aceasta adăposteşte un muzeu, dedicat sculpturii greceşti din perioadele arhaică (700 – 490 î.e.n.), clasică (490 – 323 î.e.n.) şi elenistică (323 – 146 î.e.n.), precum şi sculpturii romane (150 – 400 e.n.) – foarte probabil o colecţie frumoasă care merită văzută, un alt punct pe lista „must-see”. Tot de aici, dacă priveşti spre Karolinenplatz, poţi vedea uşor obeliscul din centrul ei, ridicat în 1833 în cinstea celor treizeci de mii de soldaţi bavarezi ucişi în campania lui Napoleon împotriva Rusiei din 1812. Monumentul are 29 de metri înălţime şi este construit din plăci de metal obţinute prin topirea unor tunuri bavareze.

În continuare îmi canalizez atenţia în sosirea la timp înapoi la locul de plecare spre Regensburg. „Reuşit” să ajung cu un sfert de oră întârziere faţă de ce am stabilit cu Violeta, adică 3 p.m., dar totuşi cu alt sfert de oră înainte de plecare. Evident, singurul vinovat pentru întârzierea mea este metroul, pe care trebuie să-l schimb şi pentru care am de aşteptat ceva timp de ambele dăţi. Din fericire, nu e prea târziu pentru a mă sui în autocar. Cândva săptămânile astea, neapărat într-o zi lucrătoare (în weekend cred că e omor), voi mai merge la München cel puţin o dată, dis de dimineaţă şi până seara, ca să mai tai din obiectivele dintr-o listă lungă pe care am făcut-o din informaţiile de pe internet. Of, şi multe mai sunt…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s