Plecarea din Almere

A venit şi timpul să mă întorc în Germania, aşa că după un mic-dejun copios termin bagajul, dau o tură pe la Bogdan pe la serviciu să-i las cheia de la hotel şi apoi mă îndreptat grăbită spre gară. Ajung în Schiphol aşa cum zic toate cărţile, cu două ceasuri înainte de decolare; aeroportul de la periferia Amsterdamului este unul enorm, te poţi pierde uşor în el (probabil motivul pentru care din loc în loc găseşti rafturi cu harta lui), este plin de magazine de toate felurile (de la simple suveniruri la dulciuri made in Netherlands şi de la reviste pentru drum la obiecte din cele mai de lux, fără să lipsească parfumurile, genţile de marcă şi bijuteriile opulente), de restaurante, fast-food-uri şi cafenele. Fac check-in în imensul aeroport, trec prin filtru unde mă pun să mă şi descalţ (ce bine că ieri s-a încheiat acea lună după care îmi schimb şosetele!) şi încep să mă îndrept din timp spre poartă, căci uneori ai de mers kilometri. Evident că între timp, eliberată de bagaje, dau o tură prin magazine, în special pe la parfumuri şi suveniruri, dar reuşesc să mă abţin din a cheltui alţi bani (sunt chiar mândră de mine!).

Cu vreo jumătate de oră înainte de programul decolării mă îmbarc şi de data asta avionul pleacă fără întârziere la 12:50 (dacă nu cumva chiar mai devreme, pentru că toată lumea e prezentă la timp). Zborul un pic mai lung de o oră este unul lin şi fără incidente, la altitudine destul de mică (probabil din cauza distanţei nu foarte mari), ocazie cu care văd alte avioane mult mai sus, deasupra noastră. Oricum urcăm peste norii ce umbresc Olanda şi o vreme zburăm în lungul lor, ceea ce îmi oferă o imagine superbă. Parcă sunt vălătuci de fum sau de vată, rotocoale peste rotocoale, moi şi pufoşi, majoritatea albi, dar unii gri sau roşcaţi, cu goluri sporadice prin care se întrezăreşte pământul. Există momente când dedesubt sunt nori şi deasupra alţi nori, alteori doar cer albastru, brăzdat doar ici-colo de urmele altor avioane. Am inspiraţia să-mi aleg locul pe partea pe care nu bate soarele, astfel încât pot vedea totul clar, fără a fi orbită însă de incandescenţa acestuia. Odată ce trecem în Germania, norii încep treptat să dispară, lăsând loc priveliştii terestre, astfel încât când mă aflu în zona Frankfurtului am văd clar zăpada căzută în ultimele zile, dealurile înalte, şoselele, oraşele, pădurile (mult mai dese aici decât în Olanda), lacurile şi chiar morile de vânt, sporadice sau în formaţiuni mari, aliniate. După ce începem să coborâm, se observă şi mai bine aşezările omeneşti, dar ceea ce îmi încântă cel mai mult privirea sunt fost peticele de pământ agricol, arate sau cultivate, toate dreptunghice şi de aici, de sus, cu aspect de catifea. Foarte, foarte frumos să zbori pe vreme limpede. Şi la fel să aterizezi molcom, fără smucituri, mai uşor decât dacă ai merge cu maşina prin Bucureşti.

După aterizarea la Flughafen, lângă Nürnberg, constat avantajele unui aeroport mic, de „provincie”: în nici zece minute de la oprirea motorului îmi apare rucsacul pe banda de bagaje şi mă pot îndrepta spre staţia de metrou. De aici ajung repede la gară, unde însă am de aşteptat o oră primul tren spre Regensburg. Cobor într-un final apoteotic şi în urbea mea, unde e un ger de crapă pietrele, vânt voinic, polei sclipind în aer, chiciură pe pomi, urme zăpadă prin iarbă şi un puternic miros de iarnă.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s