Bestial Metal Festival Ziua 1 (Live Metal Club, Bucureşti)

Aştept de ceva vreme (adică de când s-a anunţat) mai sus numitul festival, din două motive principale: trupele includ şi câteva dintre preferatele mele din metalul autohton şi duc dorul manifestărilor de club, cu muzica, atmosfera şi cunoscuţii cu care m-am obişnuit. La acestea adăugând faptul că alte concerte organizate de Bestial, singuri sau în coproducţii Metalhead, au ieşit foarte bine (cea mai notabilă realizare fiind, cred eu, concertul Moonspell), consider că-s asigurate toate premisele ca cele două seri să fie osul mare pe care îl tot caut din august.

Ajung în Live Metal Club cu chef de rock şi curioasă cum arată controversata locaţie. Dar ceea ce urmează mă dezamăgeşte destul de tare, motiv pentru care voi face ceva ce foarte rar fac: plec înainte de a se termina. Dar să o luăm cu începutul.

Primii în ordinea numerelor de pe tricou, unul din motive fiind acela că trebuie să se întoarcă în Constanţa în aceeaşi seară, sunt cei de la Magica. Din câte îmi dau eu seama, nu se aude foarte prost – nici excepţional, însă sunt inteligibili – din fericire genul abordat este mai accesibil. Totuşi eu rămân la părerea formată mai demult că Ana ar trebui să cânte mai natural şi să nu-şi mai forţeze vocea, pentru că se simte (mai ales la cover-ul după Within Temptation, Ice Queen). Altfel, muzica lor sună foarte bine, pe alocuri chiar dură şi, deşi alţii afirmă altceva, mie mi se pare destul de gustată de cei prezenţi, acolo în faţă.

Ce vreau eu să văd aproape cel mai tare este următoarea trupă, şi anume DinUmbră. Dacă nu i-aş fi auzit pe bucureşteni cu alte ocazii ca să ştiu cât de fain pote suna, atât pe disc cât şi în concert, aş fi zis „cine-s ăştia şi ce vor de la noi?…” Cred că dintre toţi artiştii din această seară, ei sunt cei mai dezavantajaţi de sunet, ceea ce se traduce în iritarea justificată a lui Fane. Stai liniştit, Fane, ştiu că nu pe noi ne înjuri. Cântat trei noutăţi pe care nu le-am mai auzit, dar sper să le reaud în condiţii superioare, plus Tower of Hopes (despre care, de când am ascultat-o pe MySpace, am zis că aduce a Crematory şi al lor Awake), S-a sfârşit durerea-n noi (merge la fel de bine de fiecare dată) şi Virus (la care mie-mi place la nebunie sfârşitul: vino acum, vino şi ia-mi… şi ce-a mai rămas… şi ce-a mai rămas!). Speram să aud şi Melodie intrinsecă de basm şi mă aşteptam să cânte Amar, pentru că e relativ nouă şi pentru că apare pe compilaţia pe care am primit-o la intrare. Mă bucur totuşi că nu este aceasta prima dată când îi ascult, pentru că nu ar fi devenit una dintre trupele mele preferate, aşa cum este de fapt.

Şi la Kratos sunetul este prost, sau cel puţin aşa zice lumea, pentru că eu nu sunt foarte atentă. Totuşi îmi susţin părerea că ceea ce cântă ei dădea bine în urmă cu vreo 10 ani, dar acum nu e decât un gothic prăfuit şi reciclat. Ideile noi şi modul de abordare să-i zicem „modern” lipsesc, ca şi tobarul – altă bilă neagră: înţeleg, o dată, de două ori, dar fi-r-ar să fie, chiar nu e nici un tobar disponibil să bată pentru ei?!

Aşa cum am zis şi după Maximum Rock, resuscitarea Abigail a fost una de bun augur, pentru că sună profi şi „la zi”; mă rog, probabil aşa ar suna şi în seara aceasta dacă reuşeşti să treci de pasajele în care nu se distinge ori vocea, ori o chitară, sau cele în care microfoniile te năucesc. Să zicem totuşi că ce s-a aude place lumii, mie cu siguranţă. Surprizele sunt două (de fapt trei, dar una nu ţine de trupă): la Bitterness Tears sunt invitaţi la bas, chitară şi clape foştii colegi, actual componenţi ai L.O.S.T., iar pe Sonet Corina este dublată de Paul „Slayer” Grigoriu, vocea Rising Shadow (el aduce cea de-a treia surpriză, şi anume lipsa podoabei faciale de care ştiam că e tare mândru). Apropo de Corina: eu cred că este una dintre cele mai bune voci feminine de la noi, foarte naturală, foarte corectă şi foarte… plăcută; un pic de vlagă în plus ar fi extraordinar. Şi că am ajuns aici, sunt curioasă cum sunt în stare să cânte cele vreo două-trei ţaţe din spatele meu care o critică în continuu.

God în Bucureşti erau rara avis şi înainte ca fraţii Lăpuşneanu să se mute în Portugalia, aşa că spre ruşinea mea recunosc că este prima dată când îi văd live. Şi probabil singura pentru mult timp. După o probă de sunet lungă ca o zi de post, după reglaje peste reglaje, după schimbarea de recuzită, cei cinci apar şi încep în forţă. Castorul, cu sabia lui, cu zalele şi cu ţinuta lui „plăpândă” şi „firavă”, este un frontman excelent, numai că, din nou, vocea se aude, dar nu pre se desluşeşte. Cam pe la jumătatea concertului lor, căldura, lipsa de aerisire, fumul de ţigară şi fumul de scenă trec de la diversele grade de insuportabil de până atunci la gradul de „mă ia cu leşin”, aşa că cedez pentru o gură de aer proaspăt de-afară. Mă întorc, mă întreţin cu diverşi oameni pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme, caut o zonă cu sunet mai bun (ştiu că în faţă nu se aude niciodată cum trebuie) – nu o găsesc, nici eu şi nici alţii, mai stau la taclale cu Rodica aka Walpugis şi cu Cristina aka Scorpiutza, apoi plec cu un gust amar, şi nu de la bere.

Biletul de a doua zi reuşesc să-l mărit, neinspirată mişcare aflu apoi, pentru că cică evoluţia ar fi evidentă. Dar se pare că nu sunt dispusă să rezist surprizelor neplăcute doar pentru Negură Bunget. Că acele surprize vor fi lipsit în a doua seară… asta e, mi-o asum. Dar să revin la prima seară – înainte să plec mă întreb cu voce tare dacă nu cumva am devenit eu prea pretenţioasă şi nu-mi mai ajunge nimic la nas. Cine mă aude îmi răspunde că nu, şi ei sunt profund dezamăgiţi. Clar, nu mai vin la vreun concert de club decât dacă e vreo trupă de mor eu de dragul ei şi cu siguranţă NU în Live Metal Club.

Dar să recapitulăm bilele negre:

– sunet execrabil (cea mai mare şi cea mai neagră, dacă nu era ea, restul se ignorau) – repet, vorbesc strict de prima seară;

– lipsă totală de aerisire – nu vreau să mă gândesc cum a fost pentru cei de pe scenă;

– podea instabilă;

– faptul că nu s-a procedat ca la alte concerte în ceea ce priveşte fotografii: trei piese, apoi la o parte, să vadă lumea trupele, că de aia a venit şi plătit, nu să admire un zid de oameni care fotografiază, filmează şi eventual se mai şi agită, că doar au loc (la DinUmbră, Abigail şi God am avut ceva dificultăţi de a vedea dincolo de acel zid) – exceptând câţiva care s-au autosesizat şi pe care-i ştiu ca fiind oricum oameni cu bun-simţ.

Au fost şi bile albe, trebuie să le menţionez şi pe acelea:

– compilaţia primită în preţul invitaţiilor e foarte mişto;

– atmosfera sufocantă nu a fost din cauza aglomeraţiei, pentru că te puteai mişca destul de uşor între scenă şi bar, lumea nu s-a călcat în picioare sau mai ştiu eu ce;

– din ce am văzut eu, cei de la security au fost super-ok, am auzit că alţii ar avea ce să le reproşeze, dar eu nu;

– băutura a fost ok şi ieftină, nu ne plângem.

Cam astea ar fi spuse, părerea mea raportată la prima seară ar fi că nu aşa trebuia să iasă. Nu-mi pare rău atât de banii daţi (pentru că mi-am recuperat din pierderi cu al doilea bilet şi pentru că dublul CD merită), cât de timpul pierdut şi de timpanele torturate, plus că o trupă care-mi place foarte mult nu am auzit-o aşa cum ştiu eu că se poate auzi (e vorba de DinUmbră, evident). Poze nu pun, că până şi alea au ieşit naşpa, cică e după starea de spirit a fotografului.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Bestial Metal Festival Ziua 1 (Live Metal Club, Bucureşti)

  1. nightraven says:

    Nu, nu ai devenit prea pretentioasa, pentru ca nu am auzit O parere buna despre Bestial Metal Festival, nici UNA. Nu am fost personal, insa am auzit ca e jalnica treaba din cale`afara. Nu stiu, mai vad o inregistrare de la vreun concert cotidian si vad o sonorizare de acum 10-20 de ani. Nu inteleg cum de nimeni n`are de gand sa ia nici o masura cu privire la chestia asta. De podea ce sa mai zic, numa inainte ce citisem de cei de la Magica pe metalhead.ro spunand ca le era frica sa faca`un pas gresit ca sa nu`si catapulteze vreun coleg de trupa. Backstage inexistent. Instrumente aruncate claie gramada. Bataie de joc.
    Sec…ce sa mai zic…:|

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s