Elveţia Ziua 2: Berna – Thun – Interlaken

Dimineaţa înseamnă turul Bernei pe lumină, cu una dintre destinaţii Secţia Consulară a Ambasadei Române pentru a putea vota. Dar până să ajungem la sediul ei aflat pe o străduţă un pic mai departe de centru, am putem vedea alte construcţii care fac sarea şi piperul capitalei elveţiene. Chiar lângă parcarea unde ne şi aducem bagajele imediat după decazare se află Rathaus, o construcţie destul de pitorească, atrăgătoare pentru ochi. Aceasta, ca şi marea majoritate a clădirilor din Berna, este realizată din piatră de nisip – acest lucru le conferă tuturor un aer aparte şi specific oraşului, iar cele păstrate în bună stare par făcute din piese de jucărie (precum cele din care construiam castele când eram mică); multe sunt însă deteriorate şi în renovare, asta pentru că piatra respectivă e foarte susceptibilă la intemperii. Lângă primărie se află, proaspăt renovată, Sankt Peter und Paul Kirche, biserică în stil gotic precum majoritatea clădirilor de aici, fapt care dă impresia de jucărie de mărimi considerabile. Înaintăm spre centru şi trecem, ca şi azi-noapte, pe lângă catedrala Berner Münster – o enormă structură gotică, aflată parţial în restaurare (mai precis piesa poate cea mai importantă, turnul frontal), cam pe acelaşi tipic ca şi Domul din Regensburg, poate cu decoraţii ceva mai bogate. Diferenţele mari le sesizez înăuntru, prin faptul că acesta este mult mai luminos şi are un tavan deosebit lucrat, la care se adăugă vitraliile mari şi colorate. Cred că se va observa destul de bine în fotografii. Un element bizar îl identific deasupra uneia dintre uşile laterale: un om schimonosit, agăţat de marginea acoperişului, cu gura larg deschisă prin care se vede cerul, ca şi cum ar avea o gaură în cap.

Înainte de a trece unul din poduri peste râu, ajungem la Casino, iar după pod dăm în Helvetiaplatz, unde se află Historisches Museum poartă şi acum arhitectura deosebită a unui fost castel; principala sa atracţie de acum este o expoziţie dedicată lui Einstein. Mai mergem până la Secţia Consulară, ne-am exercitat dreptul şi ne-am îndeplinit datoria civică (ca exit-poll, în grupul nostru 20 % se votează „da”, 80% „nu”), apoi pe drumul de întoarcere trecem pe lângă Kunsthalle şi Hotel Bellevue Palace (care îşi arată din plin cele cinci stele).

Revenim în centrul îmbrăcat de un cot al râului şi alte puncte pe care le atingem sunt: Zitglogge (ceas al străzii cel puţin dubios şi pe care nu-l înţeleg pe deplin, aflat în turnul medieval care a marcat şi apărat cândva frontiera vestică a oraşului), Französische Kirche (tot gotică, mare şi închisă), Käfigturm (alt străjer civic din vestul cetăţii) şi Budensplatz (probabil cea mai mare piaţă a oraşului dispusă în jurul Bundeshaus, aflată total în renovare, ceea ce regret pentru că este probabil cea mai interesantă construcţie a oraşului, iar lângă ea se înalţă Schweizerische Nationalbank). Cam aceasta e plimbarea prin Berna, despre care se poate spune că este mai interesantă noaptea decât ziua, iar o zi ajunge cu lejeritate pentru a vedea tot ce ai de văzut. Mai mult, cred că în Elveţia nu vii pentru artă şi arhitectură (deşi sunt convinsă că există şi aici câteva piese de rezistenţă, iar specificul clădirilor face o notă aparte), ci pentru peisaje – munţi, păduri şi ape, ceea ce vom vedea mai târziu astăzi. În plus, e clar că aici, în Berna, nu ajungi nici pentru cumpărături, pentru că toate sunt mult mai scumpe (ca să nu mai vorbim că cu greu găseşti să ţi se accepte euro, doar bancnote – of, ei şi cu francii lor!), nici pentru vizite sau tururi arhitectonice, întrucât mereu o mare parte din clădiri este îmbrăcată în schele.

Părăsim Berna nu înainte de a mai trage câteva poze de sus asupra vechiului centru, iar următoarea destinaţie este o salbă de lacuri de la poalele Alpilor. Ne oprim în Thun, orăşel extrem de cochet, înşirat pe ambele ţărmuri ale Thunsee. Aici, lângă lacul format la izvoarele Râului Aare, se înalţă două castele (Schloss Schadau şi Schloss Hünegg), iar pe apă se leagănă numeroase bărci, şalupe, vele. Regiunea ocupată acum de acest oraş e locuită încă din neolitic (din a doua jumătate a mileniului al III-lea î.e.n.), iar numele Dunum, obţinut de la celţi, înseamnă „oraş fortificat”. În secolul I î.e.n., odată cu cea mai mare parte a Elveţiei, cade sub stăpânire romană şi devine curând unul dintre principalele centre administrative din zonă. Romanii trebuie să se retragă în anul 400, alungaţi de burgunzi, iar Râul Aare devine acum frontiera dintre burgunzii creştini şi triburile păgâne alemane vorbitoare de limbă germană din nord. Numele de Thun este menţionat prima dată în secolul al VII-lea. Oraşul se transformă în parte a Imperiului Romano-German când Conrad al II-lea primeşte titlul de rege al Burgundiei. În secolul al XII-lea, ducele Berthold al V-lea construieşte primul castel şi extinde cetatea, iar după moartea sa aceasta îi revine lui Ulrich al III-lea de Kiburg. La mijlocul secolului al XIII-lea, oraşul primeşte drepturi statale, pentru ca un veac mai târziu să fie înglobat în cantonul Bern. La începutul secolului al XIX-lea, aici se fondează o şcoală militară ce va deveni cea mai importantă de acest fel din Elveţia. Astăzi, principalele atracţii sunt de natură turistică şi sportivă: lacul, munţii, castelele.

Poposim o vreme pe malul lacului, Andrei chiar face o baie în apa extrem de rece, în timp ce noi restul admirăm peisajul deosebit. Ca şi cum apa ar fi hotărât să se despartă de cer, a interpus între albastrul ei închis şi albastrul cristalin al bolţii munţii cu stâncile lor. Şi pentru ca frontiera să fie şi mai bine definită, piscurile şi-au îmbrăcat poalele în verdeaţă şi crestele în zăpadă care astăzi sclipeşte, ca şi valurile, în soarele puternic de mai. Locul este superb şi aş reveni oricând aici, pentru o baie în timpul verii caniculare.

Următoarea oprire are loc imediat după staţiunea montană Interlaken, situată pe cursul Râului Aare, între Brienzsee şi Thunsee, străjuită de masivul Jungfrau. De fapt, denumirea sa de origine latină, inter şi lacus, care ia locul celei vechi de Aarmühle, desemnează chiar această poziţionare între lacuri. Aflat la 570 m deasupra nivelului mării, oraşul este iniţial important pentru mănăstirea de aici, manufacturarea de ceasuri, textile şi tipar; acum însă are drept cea mai semnificativă sursă de venit turismul şi beneficiază de pe urma faptului că este una dintre cele mai vechi şi mai populare staţiuni turistice din Elveţia.

Ne oprim aici ceva timp, pentru a ni se desfăşura sub priviri o imagine asemănătoare cu cea de dinainte, numai că perspectiva noastră este de undeva de mai sus; observ astfel mai uşor nuanţele diferite de verde şi albastru ale undelor, precum şi modul în care apa sapă defileuri între culmile alpine. Din nou, sublim. Ca şi la următoarea escală, undeva în inima singurătăţii montane, unde luăm o pauză pentru a privi cascadele formate pe versantul opus. Cam cu asta rămân din Elveţia: o frântură de Berna şi un caleidoscop format din cascada de la Shaffhausen sau apele Hochland-ului elveţian. În Regensburg revenim cam pe la miezul nopţii şi decretăm că a fost o escapadă reuşită, mai ales că vremea a ţinut cu noi.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s