Italia Ziua 1: Padova

Se pregăteşte de ceva timp această excursie de studii în Italia şi, la insistenţele, profului decid să merg şi eu, măcar pentru a mai schimba aerul (şi vremea, care a redevenit tipică Regensburgului). Aşa că astăzi de dimineaţă, cam pe la 05:30, pe o ploaie măruntă ce cade din cerul plumburiu însoţită de un vânt de zici că vine uraganul, plec spre Samelgebäude de unde trebuie să ne preia autocarul la ora 06:00. Cam cu cinci minute mai târziu decât ora stabilită părăsim staţia din faţa universităţii şi ne îndreptăm spre autostradă. O mare parte din traseul urmat este asemănător cu cel de săptămâna trecută (München, Insbruck, Trento, Bolzano, Verona), aşa că îmi permit să dorm cam tot timpul; urmează centura Vicenzei şi în scurt timp ajungem în Padova, oraş aşezat pe multele braţe ale Râului Bacchiglione.

Padova este înfiinţată în 1183 î.e.n. de către prinţul troian Antenor drept cel mai vechi oraş din nordul Italiei, devenit municipiu roman în anul 45 î.e.n. La jumătatea secolului al  V-lea e.n. e cucerit de hunii conduşi de Atilla, apoi condus de regii goţi Odoacru şi Teodat cel Mare, pentru ca în 540 să treacă sub stăpânire greacă. Începutul secolului al VII-lea găseşte Padova revoltându-se împotriva regelui lombard Agilulf, care, după doisprezece ani de asediu sângeros, învinge, devastează oraşul şi-l distruge aproape în totalitate; acesta este şi motivul din care prea puţine relicve din perioada romană se mai pot vedea astăzi. Oraşul îşi revine cu greu, iar în perioada medievală se cunosc puţine despre el, cel mai important eveniment fiind invadarea sa de către maghiari la sfârşitul secolului al IX-lea. După secolul al XI-lea, cetăţenii Padovei stabilesc o constituţie, ansamblu legislativ şi un corp executiv, iar în secolul al XII-lea Padova va întreţine războaie cu Veneţia şi Vicenza pentru supremaţia pe râurile Bacchiglione şi Brenta, aceasta fiind perioada în care oraşul creşte în putere şi importanţă.

Deşi Liga Lombardă facilitează dezvoltarea oraşului, în 1236 Frederico al II-lea îl impune pe tiranicul vicar Ezzelino da Romano atât în Padova cât şi în oraşele vecine, act urmat de cruzimi enorme asupra locuitorilor. Ezzelino este înlăturat după două decenii, surprinzător fără vărsare de sânge, prin intervenţia Papei Alexandru al IV-lea, iar perioada următoare e una de pace şi prosperitate, până în 1311 când este cucerit de lordul veronez Can Grande delle Scala (tocmai din cauza gradului ridicat de bună-stare ce caracterizează oraşul). Tot în această perioadă este fondată şi Universitatea, una dintre cele mai vechi din lume cu activitate neîntreruptă. Secolul al XIV-lea e marcat de Bătălia de la Castagnaro, între Verona şi Padova, din care cea din urmă iese  învingătoare, pentru ca de la începutul secolului al XV-lea să intre sub stăpânire veneţiană până la căderea Republicii, în 1797. Câştigul Padovei din această perioadă e reprezentat de noile fortificaţii dotate cu porţi monumentale. De la Venezia, trece sub stăpânirea Imperiul Austro-Ungar, iar după înfrângerea lui Napoleon devinr parte a Regatului Lombardo-Veneţian.

Anul 1848 înseamnă creşterea mişcării Risorgimento, ceea ce se materializează în Padova prin revolta pornită de la Universitate şi Caffé Pedrocchi, unde studenţi şi oameni obişnuiţi luptă unii lângă alţii. Finalitatea se vede mai bine în 1866, în bătălia de la Koniggtratz, prin care austriecii sunt alungaţi din vechea Republică Veneţiană, iar Padova şi restul Provinciei Veneto se alipesc noii Italii. Deşi centrul celei mai sărace provincii din nordul Italiei, în anii următori Padova înfloreşte din punct de vedere economic cât şi social (îşi dezvoltă industria şi piaţa agricolă, are un centru cultural şi tehnologic puternic prin Universitate), dar capătă şi o forţă militară de amploare. Acesta din urmă a şi fost motivul pentru care în Primul Război Mondial Padova e centrul de comandă a armatei italiene. În 1917, după înfrângerea de la Caporetto, frontul ajunge pe Râul Piave, la 50-60 km nord de Padova, iar oraşul suferă bombardamente intense; armata nu se retrage şi exact peste un an câştigă bătălia decisivă numită Vittorio Veneto – ceea ce determină la 3 noiembrie 1918 capitularea Austro-Ungariei în faţa Italiei.

În timpul războiului, industria cunoaşte o dezvoltare considerabilă ce continuă în următorii ani, dar tulburările sociale duc la greve şi la apariţia celor două flagele: comunismul şi fascismul. După începutul erei fasciste în 1922 marcate prin numirea ca prim-ministru a lui Mussolini, Padova se extinde în afara cetăţii istorice şi devine arena uneia dintre cele mai mari întâlniri fasciste, când peste trei sute de mii de oameni vin pentru a asculta discursul lui Mussolini. Italia intră în război în 1940 şi este învinsă 3 ani mai târziu, iar Padova devine parte a Republicii Socialiste Italiene, stat marionetă sub ocupaţie germană. Cu ajutorul Rezistenţei al cărei membru marcant este vice-cancelarul Universităţii Concetto Machesi, trupele britanice eliberează oraşul în aprilie 1945. După război, Padova continuă să prospere, în timp ce provincia Veneto se transformă din una dintre cele mai sărace din nordul Italiei într-una dintre cele mai bogate, iar Universitatea e desemnată din 2003, timp de 4 ani consecutiv, drept cea mai bună din Italia.

Revenind la excursia noastră, ajungem la hotel în jurul orei 15:00, lăsam bagajul şi plecăm într-un scurt tur. Basilica di Sant’Antonio este chiar vis-a-vis de hotelul nostru, deci fără mare efort ajungem în faţa ei. Fondată în 1230, clădirea este imensă şi impunătoare, preponderent barocă, păstrează câteva elemente gotice şi chiar bizantine, în special în interior. Fotografiatul în interior este interzis, aşa că trebuie să mă mulţumesc cu pliantul. Pe lângă ornamentele baroce şi relicvele din vremea sfântului (inclusiv osemintele şi limba sa păstrată în memoria talentului său oratoric), ceea ce mă impresionează sunt superbele sculpturi în marmură executate de Sansovino, Falconetto şi Donatello (căruia îi aparţine şi statuia generalului veneţian Gattamelata, din faţa bisericii). Curbele şi grija pentru detaliu sunt fantastice.

Pornim apoi spre un corp al noii universităţi unde asistăm la o prezentare despre un proiect al cercetătorilor de acolo legat de TeleTeaching. După încheierea prezentării, mergem repede lângă Chiesa delle Eremitani să vedem încă pe lumină Capelle degli Scrovegni – comandată de Enrico Scrovegni în 1300 în speranţa că astfel va salva de la infern (atât de plastic descris în acea vreme de Dante) sufletul lui şi al tatălui său, după îndeletniciri cămătăreşti. Deosebită la această capelă este întreaga pictură interioară realizată în numai doi ani de Giotto, care aici reuşeşte să rupă canoanele picturii religioase de până atunci. Frescele prezintă viaţa lui Joachim şi a Anei, viaţa Mariei şi viaţa şi moartea lui Hristos, de jur împrejur pe trei din cei patru pereţi. Pe zidurile longitudinale sunt prezentate cele şapte vicii: Nesăbuinţa (un bufon), Inconsecvenţa (o femeie care încearcă să-şi ţină echilibrul pe o roată), Mânia (o femeie violentă care-şi rupe rochia), Nedreptatea (un războinic al cărui castel este construit pe arborii răului: războiul, crima şi tâlhăria), Necredinţa (o femeie subjugată de idolul pe care-l ţine în mână, întorcând spatele textelor Profetului de deasupra sa), Invidia (o bătrână hidoasă care ţine o pungă de bani într-o mână şi pe cealaltă o întinde după altă pungă, căreia îi iese un şarpe din gură ţintind înspre ea şi care stă deasupra focului invidiei autoîntreţinut) şi Disperarea (o femeie care se sinucide în ştreang, al cărei suflet este smuls de un demon şi dus în iad). Lor le stau în opoziţie cele şapte virtuţi: Prudenţa (o femeie care priveşte într-o oglindă în timp ce scrie într-o carte: experienţele trecute oferă îndrumare pentru acţiunile viitoare), Tăria de caracter (figura impozantă a unei femei cu capul acoperit cu piele de leu, ţinând într-o mână o bâtă, iar în cealaltă un scut cu un leu drept blazon), Cumpătarea (o femeie cu ochii legaţi care ţine o fărâmă în gură, sugerând că-şi înfrânează impulsurile şi nu e părtinitoare), Justiţia (o regină pe un tron, cu o balanţă în mâini – pe un taler binele, pe celălalt răul; castelul ei se sprijină pe pilonii binelui: vânătoarea, dansul şi călătoria), Credinţa (o femeie care stă dreaptă şi ţine într-o mână un sceptru cu o cruce în vârf, iar în cealaltă scrierile adevărului), Generozitatea (o femeia care calcă în picioare sacii de bani şi care poartă în mână un vas în care adună bogăţia spirituală) şi Speranţa (o femeie ce se ridică în zbor către îngerul de deasupra ei care i-a pregătit o coroană). Fiecare dintre aceste două şiruri duce la al patrulea perete, unde deasupra intrării e plasticizată Judecata de Apoi, cu degradarea în infern, respectiv urcarea în rai. Aici trebuie observate detaliile în prezentarea caznelor infernului, cu lait-motiv punga de bani specifică lăcomiei şi cămătarilor, dar şi detaliile din reprezentarea trăsăturilor şi expresiei feţelor îngerilor. Din tehnicile interesante descoperite de restauratori acum câţiva ani (când degradarea picturii a tras un puternic semnal de alarmă) este imitaţia de marmură prin pictură, perspectiva prin pictură (sculptură aparentă, realizată numai din joc de umbre şi culoare, tehnică existentă din antichitate şi pierdută în Evul Mediu) şi pictura ce „înfloreşte” în relief. Acum, pentru conservarea a ceea ce s-a restaurat, capela beneficiază de un sistem special de climatizare, intră maxim 20 de persoane o dată şi fotografiatul e clar interzis.

De aici ne mai plimbăm puţin prin oraş, trecem pe lângă Caffé Pedrocchi, Galleria Cappellato Pedrochi, Palazzo Municipale şi Palazzo della Ragione, traversăm Piazza delle Erbe apoi ne oprim într-un restaurant pentru cină. Totul decurge însă în grabă, în ultimele gene de lumină, aşa că trebuie neapărat să-mi fac timp într-o zi pentru un tur mai extins. Mâine mergem la Bologna şi Florenţa, aşa că ar fi bine să prind totuşi un pic de somn.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s