Riviera Ziua 5: Genova

După a doua noapte petrecută în Hotel Albergo din Ovada, dimineaţa ne întâmpină cu defilarea pe străzi a fanfarei militare ce cântă imnul naţional şi poartă garoafe roşii (în amintirea Revoluţie Garoafelor Roşii care a pus capăt dominaţiei fasciste în Italia) – primul semn că astăzi este 1 mai. Al doilea semn e descoperirea târgului de antichităţi desfăşurat chiar în piaţeta din faţa hotelului. După micul dejun şi după ce strângem bagajele, mai petrecem puţin timp în această mică piaţă, mai întâi pentru a intra în Chiesa di Santa Maria delle Grazie, apoi pentru a cumpăra câteva suveniruri (a se citi „bijuterii”). În jur de ora 11:30 părăsim definitiv Ovada, cu destinaţia Genova.

Fondată de liguri sub numele de Genua cândva în mileniul al II-lea î.e.n., Genova devine port etrusc, apoi aşezare grecească începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Aliata Romei în al doilea război punic, e distrusă de cartaginezi în 209 î.e.n., apoi reconstruită când luptele încetează. După căderea Imperiului Roman de Apus, ostrogoţi ocupă cetatea, iar în urma Războiului Gotic bizantinii stabilesc aici sediul vicarilor săi. Secolul al VII-lea îi aduce pe lombarzii, pentru în următorul veac regiunea să fie anexată teritoriilor france, iar zidurile cetăţii extinse şi întărite. În secolele ce urmează, Genova e doar un pic mai mult decât o aşezare pescărească care îşi construieşte încet dar sigur o flotă de mercenari ce devine cea mai puternică din Marea Mediterană; aceasta face ca oraşul-stat independent să fie liderul comercial pe acest ţărm, numit Repubbliche Marinare (alături de Veneţia, Pisa şi Amalfi), unul dintre primele din Italia care impune şi apără prin lege o serie de drepturi cetăţeneşti.

În evul mediu, Republica Genoveză se extinde peste Liguria din ziua de azi, Piedmont, Sardinia, Corsica şi are practic control complet asupra mării Tireniene. Prin participarea la cruciade, genovezii stabilesc colonii în Orientul Mijlociu, Marea Egee, Sicilia şi nordul Africii, iar după ce cruciadele încetează, prin alianţele cu Imperiul Bizantin, extinderea include şi teritorii de la Marea Neagra şi din Crimea. Totuşi, gloria cuceritoare are preţul ei; în acest caz „moartea neagră” importată din Crimea face ravagii începând de la mijlocul secolului al XIV-lea. Consecinţa este că în următoarele războaie cu principala sa rivală, Veneţia, aceasta din urmă va ieşi învingătoare; Genova intră sub dominaţie franceză, apoi sub conducere milaneză, cedează Sardinia către Aragon, pierde Corsica din cauza revoltei interne şi coloniile din Orientul Mijlociu sunt cucerite de Imperiul Otoman şi arabi. Christopher Columbus avea să se nască în Genova, ca mai târziu să doneze Băncii San Giorgio din oraşul natal o mare parte din averea primită de la spanioli pentru descoperirea a ceea ce crede ei că este un nou drum spre India; la scurt timp oraşul va intra sub sfera de influenţă spaniolă, practic un satelit al coroanei lusitane, şi reuşeşte astfel să-şi revină din punct de vedere economic. În secolul al XVII-lea Genova este puternic bombardată de francezi, iar în secolul următor este invadată de austrieci; totodată este forţată să cedeze Corsica Franţei.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin presiunile exercitate de Napoleon, oraşul devine protectorat francez, ca la începutul secolului al XIX-lea să fie anexat de tot Franţei. Deşi revolta genoveză eliberează oraşul în 1814, Congresul de la Viena condamnă încorporarea sa în Piedmont, acţiune ce reuşeşte să pună punct celor trei secole de încercări ale Casei de Savoya de a cuceri Genova. O dată cu amplificarea mişcării Risorgimento, genovezii îşi schimbă scopul – din viziunea lui Giuseppe Mazzini ce dezvăluia o republică locală – într-o luptă asidua de a unifica întreaga Italie; de aici porneşte Garibaldi în 1860 cu peste o mie de voluntari pentru a începe această campanie măreaţă. În al Doilea Război Mondial, flota britanică bombardează intens oraşul, iar una dintre bombele neexplodate poate fi văzută şi astăzi în interiorul Cattedrale di San Lorenzo.

După ce parcăm maşina, ne îndreptăm spre intrarea în Acquario di Genova din Porto Antico; vizavi de casa de bilete se află o clădire a cărei destinaţie nu reuşesc să o identific, dar e clar ceva public, frumos pictată, cu o placă de marmură la poartă, dedicată eroilor marinari. Intrăm apoi în acvariul pe care Andrei mi l-a lăudat atât de mult. Într-adevăr, este ceva deosebit, foarte bine dotat, amenajat şi uşor de vizitat – aproape ca îşi merită cei 15 € de la intrare. Personal mă impresionează în mod deosebit cei trei delfini (Linda, Bertha şi Matheo) pe care îi şi surprindem cu chef de joacă, focile despre care suntem atenţionaţi că e posibil să muşte dacă întindem mâna şi acvariile cu pisici de mare care răspund provocărilor vizitatorilor. Evident că nu lipsesc peştii exotici de toate mărimile, culorile şi efectele luminoase, alţii nu atât de exotici, dar cumplit de ciudaţi, precum peştele lună, vreo două specii de rechini mici, un mic monstru de broască ţestoasă, iguane, şopârle jeko, un cameleon, un piton, câţiva aligatori, multe stele de mare, o sepie care se ascunde privirilor indiscrete, pinguini care nu vor deloc să ne bage în seamă, meduze, broaşte de apă sau de uscat, din care unele un pic mai mari decât vârful degetului meu mic, tot felul de viermi, plante marine, corali şi alte tipuri de animăluţe care se prind de fundul oceanelor sau de stânci. Din păcate multe dintre fotografii sunt compromise de lipsa de lumină şi continua mişcare a specimenelor, dar cred că ies câteva care merită văzute. Cu ocazia asta găsesc în magazinul acvariului şi cadoul perfect pentru Leta – o broscuţă ţestoasă tocmai bună de pus în pet-shop. Petrecem în incinta acvariului mai bine de trei ore, asistăm şi la un scurt film 3D destul de drăguţ realizat, dar slăbuţ în conţinut, constat cât de mulţi români vizitează acvariul şi, încă o dată, cât de răsfăţaţi pot fi copiii italienilor de-ţi venea sa-i baţi 24/7 (pe părinţi, evident). După atâta privit, admirat, fotografiat şi filmat (cazul lui Andy, datorită căruia vom putea reconstrui un filmuleţ cu toată vizita), pizzeria stradală din piaţa desfăşurată chiar la intrare este bine-venită – cu atât mai mult cu cât drumul ce urmează are să fie lung.

Drumul de întoarcere ţine cel mai mult calea autostrăzii, începând cu tronsoanele din Italia; deşi de câteva ori ni se pare că suntem ameninţaţi de ambuteiaj în trafic, mai ales când trecem pe lângă Milano, scăpăm destul de ieftin dacă ţinem cont că mulţi alţii ca noi se întorc acasă după câteva zile libere legate de 1 mai. Din Italia trecem o vreme în Elveţia, de unde peisajul predominant de câmpie şi podiş de până acum se schimbă radical, iar primul care prevesteşte aceasta este un lanţ de lacuri de la graniţa Italiei: Lago di Como, Lago di Lugano şi Lago Maggiore, întinse din stânga până în dreapta autostrăzii, trecând pe sub ea. Zona lacurilor este superbă, mai ales partea elveţiană care ne-a reintroduce în decorul Alpilor, net dominanţi faţă de Apeninii care ne-au întovărăşit în ultimele trei zile (deşi au şi ei farmecul lor, căci parcă se nasc din mare). Alpii ne „lovesc” scurt cu ce ştiu ei mai bine: stânci, vârfuri înzăpezite sau acoperite de ceaţă, cascade, pădure şi localităţi cocoţate unde nici nu te-ai gândi. Văile dinaintea sau din lateralele noastre nu fac decât să accentueze conturul coamelor şi piscurilor pe bolta fie plumburie, fie luminoasă.

Înaintând în Elveţia, autostrada creşte tot mai mult altitudinea şi ajunge până aproape de 2000 de metri – zonă din care peisajul de stânci alternate cu păduri şi pajişti alpine este colţuros, sălbatic şi splendid – nu degeaba Alpii se află în topul iubitorilor şi căţărătorilor de munte din Europa. Tot cam pe la această altitudine trecem şi prin câteva dintre cele mai lungi tuneluri pe care mi-a fost dat să le parcurg vreodată, iar două sau trei dintre ele au în jur de 8 kilometri tăiaţi în stâncă – deci unde există voinţă, se poate.

După traversarea acestor tuneluri, începem să coborâm şi o vreme mergem paralel cu graniţa cu Liechtenstein; trecem astfel pe lângă lacul de lumini ce reprezintă capitala Vaduz – alt oraş întins pe o coastă montană, e drept ceva mai joasă. La scurt timp ajungem la graniţa cu Austria, ţară din care traversăm acum doar o mică porţiune, şi intrăm destul de repede în Germania. Deşi nu ne întoarcem pe acelaşi traseu ca la dus, faptul că o luăm pe autostradă ne aduce l-a un moment dat într-un punct comun, de unde încep să recunosc locurile. Vedem din nou periferia Münchenului, iar în jur de ora 1:30 intrăm în Regensburg. Per total, a fost o excursie reuşită şi care m-a dus prin locuri pe unde nu am ajunses până acum – mulţumiri „ghizilor” Violeta şi Andrei! Un punct esenţial în agenda pe termen scurt este ceva ce mi-a asumat: un DVD cu tot ce s-a filmat şi fotografiat, deci o să am ceva de lucru în zilele ce urmează. Iar acum… duş şi SOMN!!!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s