Nürnberg

Cum aici de Paşte avem 6 zile libere consecutiv, am decis să fac câteva excursii, pentru că altfel m-aş urca pe pereţi de plictiseală. Din fericire, percutează la anunţul meu pus pe grup Cătălin, George şi Diana. Aşa că astăzi de dimineaţă, la ora 09:19, plecăm cu toţii spre Nürnberg. Puţină istorie nu strică, deci…

Situat pe Râul Pegnitz şi canalul Rin-Maine-Dunăre, oraşului nu i se cunosc originile, iar prima dată este menţionat drept „Noremberc” de către împăratul Eric al III-lea. Cetatea şi castelul sunt reconstruite între 1025 şi 1050, iar după această dată oraşul cunoaşte o adevărată explozie şi este considerat capitala neoficială a Imperiului Romano-German, datorită dietelor imperiale emise de la castelul din Nürnberg. În 1219 devine oraş imperial liber şi unul dintre cele două centre comerciale importante (alături de Augsburg) în ruta oraşelor italieneşti cu nordul Europei. Tot de aici provine celebrul instrument de tortură cunoscut sub numele de fecioara de fier. Secolele al XV-lea şi al XVI-lea sunt marcate de romantismul german, în 1525 se acceptă Reforma, iar Pacea Religioasă de la Nürnberg, prin care luteranii câştigă drepturi importante, este semnată aici.

După Războiul de Treizeci de Ani, cetatea decade considerabil şi îşi recâştigă importanţa abia în secolul al XIX-lea, când devine un important centru industrial – aceasta se datoreşte trecerii oraşului, în urma dizolvării complete a Imperiului Romano-German, sub jurisdicţia Bavariei care îi preia şi amortizează toate datoriile. În 1835, prima cale ferată germană leagă oraşele Nürnberg şi Fürth. În perioada nazistă, Nürnberg a ocupă din nou un loc important, datorită rolului jucat în timpul Imperiului Romano-German; convenţiile Partidului Socialist-Naţionalist se ţin anual aici, din 1927 în 1938, iar după ajungerea lui Hitler la putere devine gazda unor masive evenimente propagandiste, precum şi centrul antisemitismului şi retoricii naziste. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Nürnberg deţine o producţie importantă de armament de război, inclusiv avioane, submarine şi tancuri şi din acest motiv este frecvent bombardat. Data de 2 ianuarie 1945 înseamnă un intens bombardament al Aliaţilor, care se soldează cu distrugerea centrului istoric în proporţie de 90%, uciderea a 1800 de locuitori (din totalul de 6000 ucişi pe durata războiului) şi lăsarea fără locuinţă a altor 100.000. Cu toate acestea, în anii următori războiului, oraşul este reconstruit şi extins, iar clădirile medievale sunt în mare parte restaurate (din categoria: la alţii se poate). Între 1945 şi 1949, aici se ţin Procesele de la Nürnberg (mulţumesc, Paul, că mă faci să caut informaţii) în care oficiali germani implicaţi în Holocaust şi alte crime de război, dar şi funcţionari publici ai regimului nazist, sunt judecaţi şi condamnaţi; motivul alegerii acestui oraş şi nu a Berlinului (aşa cum doresc sovieticii) sunt de natura practică şi simbolică. Practică: oraşul se află sub control american, Palatul Justiţiei este enorm şi a scăpat intact în urma bombardamentelor, plus că dispune de o închisoare încăpătoare; simbolică: rolul pe care l-a avut oraşul pentru nazişti. Procesele încetează odată cu începerea Războiului Rece.

Din punct de vedere economic, oraşul este asociat cu produsele de panificaţie numite Lebkuchen, cu cârnaţii şi jucăriile; aici se desfăşoară anual cel mai mare târg de jucării din lume. Companiile Siemens şi MAN îşi au originile în acest şi o treime din companiile germane de cercetare a pieţei îşi au sediile în Nürnberg. Cultura face din Nünrberg centru al umanismului, ştiinţei, tiparului, astronomiei şi invenţiilor mecanice. Cu ajutorul observatorului astronomic construit în 1471, Albrecht Dürer întocmeşte primele hărţi astronomice în 1515, iar cea mai mare parte a lucrărilor lui Copernic este publicată aici în 1543.

Acum despre pelerinajul nostru. Ieşim din gară în jurul orei 10:30 a.m. şi o apucăm pe Königstrasse; primul obiectiv este chiar la intrarea pe stradă, şi anume Frauentor – unul din multele toruri ce străjuiesc zidul vechiului centru, lung de câţiva kilometri şi bine conservat în cea mai mare parte. Turnul, construit în 1338 la ultima extindere a zidului, reprezintă santinela porţii cetăţii pentru drumul care vine de la Regensburg şi, precum toate celelalte toruri, este ridicat iniţial în colţuri, iar forma rotundă i se dă pentru a oferi o mai bună protecţie împotriva artileriei, după războiul din 1556. Pe lângă tor, intrăm în Hanwerkerhof, fostă curte în care se fabricau arme, ce găzduieşte acum mai multe mici magazine, în special cu obiecte de artizanat. De aici ne strecurăm pe străduţe, trecem pe lângă Zeughaus (fost depozit de arsenal timp de secole), până în Lorenzerplatz, unde se află o impunătoare catedrală, Lorenzkirche, ce are ca fundaţie o fostă bazilică romană. Fiind încă rece, multe dintre statuile şi fântânile pentru care oraşul este renumit sunt încă acoperite, ca şi cea din această piaţă. Din păcate nu pot fotografia decât exteriorul catedralei, întrucât înăuntru nu am voie (prima dată când întâlnesc imaginea cu aparatul foto tăiat, dar asta e). Aşa cum se va vedea şi din fotografii, construcţia din secolul al XIV-lea în stil gotic este impunătoare, zveltă şi dantelată, iar interiorul este de aceeaşi factură.

Vizavi se află Nassauerhaus (singura clădire medievală rămasă intactă, reşedinţă a consulilor imperiali), apoi, puţin mai departe, Heilig-Geist Spital – fondat în 1331, cel mai mare spital din evul mediu; scopul său de a-i adăposti pe cei bătrâni şi nevoiaşi este dublat de găzduirea mai bine de 300 de ani a bijuteriilor coroanei. Îi dăm ocol, intrăm puţin şi în curtea interioară şi în capelă, apoi ieşim şi ne oprim la Männerschuldturm; bastionul datează tot din secolul al XIV-lea, când avea ca scop încarcerarea datornicilor. Ambele se află pe Râul Pegnitz, aşa că zona este împânzită de poduri şi podeţe. Puţin mai departe, în Ratplatz, se află Frauenkirche – altă mare construcţie gotică din secolul al XIV-lea, plină de turnuleţe şi dantele, mai frumoasă decât precedenta şi avându-l ca ctitor pe Carol al IV-lea. Ei i se alătură Schöner Brunnen (o fântână aurie, înaltă de 19 metri, împodobită cu scene alegorice din filozofie, artă liberă şi religie), Rathaus şi Altes Rathaus; cea din urmă etalează o masivă arhitectură renascentistă italiană din secolul al XVII-lea şi găzduieşte o copie a coroanei şi sceptrului habsburgic, originalele aflându-se la Viena. Tot aici se desfăşoară zilnic Hauptmarkt, însă de Crăciun piaţa adăposteşte unul din cele mai mari târguri de această factură din Europa. În apropiere se înalţă Sankt Sebald Pfarrhof (Sfântul Sebald, protectorul oraşului, e îngropat aici), altă biserică cu ziduri enorme (rar vezi aici bisericuţe), solide şi elegante, pline de arce, arcade, broderii – gotic 100% din secolul al XIII-lea, pe dinafară şi pe dinăuntru, unde câţiva instrumentişti repetă la vioară şi violoncel.

Aproape că ne pierdem pe micile străzi, ajungem la Spielzeug Museum şi la Weinstadel, urcăm din nou spre Dürer Platz, unde se află o statuie dedicată lui Albrecht Dürer şi apoi găsim, cu greu, casa în care acesta a locuit din 1509 până la moartea sa, în 1528, şi în care s-au născut cele mai multe din creaţiile sale. Lângă ea tronează Dürer Hase (un iepure din bronz cel puţin ciudat, ca să nu zic sinistru, creaţia lui Jürgen Goertz), Tiergärtnertor (din secolul al XIII-lea, cu poarta reconstruită trei secole mai târziu pentru a face faţă traficului în continuă creştere) şi primele colţuri ale Kaiserburg şi ale grădinilor acestuia.

Traseul firesc urmează prin grădinile străjuite de ziduri groase, multe turnuri de santinelă, câteva bastioane, pe sub arcade şi tuneluri. Kaiserburg, emblema oraşului, este un castel impunător, fără-ndoială, care nu-şi arată anii, probabil şi datorită restaurărilor postbelice. După tura de grădină, ajungem la intrarea principală, unde se află şi casa de bilete; hotărâţi să ne luam un bilet cu turul complet, de 5 €, arătăm Student Id şi cartea de identitate – când vede casieriţa că scrie „România” pe ea, ne întreabă ce limbă vorbim, răspundem că română, iar restul conversaţiei urmează în această limbă. Partea cea mai bună este că şeful îi dă voie să nu ne ia bani pe bilete, lucru la care, evident, nu ne aşteptăm şi care ne surprinde extrem de plăcut. Diana tace mâlc şi apoi ne zice că, dacă tot trece drept româncă, trebuie să înveţe cum să spună măcar „mulţumesc frumos”. De aici urmează turul castelului.

Începem cu muzeul, o expunere pe trei etaje a unei istorii de aproape un mileniu, concentrată în special în jurul evului mediu: machete ale castelului, armuri de cai şi călăreţi, şei, pinteni, harnaşamente, arme (suliţe, spade, puşti, pistoale, muniţie, arcuri, tunuri, catapulte), scuturi, o poartă metalică, dar şi instrumente astronomice, ceasornicare şi obiecte de uz casnic. Apoi, însoţiţi de ghid, vizităm Der Palast: întâi un antreu imens şi reconstruit în cea mai mare parte, de unde se intră în capela regală. Capela este o încăpere micuţă, cu un puţ spre subteran în mijloc şi un fel de altar spre est. Deasupra se află o figură, din câte am înţeles reprezentarea Divinităţii a cărei expresie este în aşa fel încât dacă e privită de jos (din puţ) pare încruntată, de la nivelul capelei neutră, iar de la nivelul camerei regale de rugăciune (spre care se urcă din capelă) zâmbitoare – concluzia: Dumnezeu îi zâmbeşte numai împăratului. Urcăm apoi şi în camera de rugăciune, foarte mică, deşi ghidul spune că pot intra acolo 150 de persoane. Există şi o încăpere auxiliară, construită special pentru nu am reţinut care prinţ – cu o uşă foarte joasă, întrucât Înălţimea Sa nu măsura mai multe un metru şi jumătate. De aici, trecem în Camera Împăratului, aranjată aşa cum era şi pe vremea aceea – fără mobilier, conform obiceiului căruia mobila se aducea numai cât timp împăratul se afla în castel, foarte rar deci, el fiind mai mult plecat în alte oraşe ale imperiului. În schimb pe pereţi se află câteva tablouri ale personalităţilor care au trăit în castel, printre care două portrete ale Margaretei Theresa (copilă şi la maturitate) şi cel al kaiserului Leopold; tehnică este cea folosită şi în celebrul tablou al Giocondei – anumite elemente par îndreptate spre tine indiferent de unghiul din care sunt privite.

Continuăm cu câteva camere ale familiei regale, iar lucrurile remarcabile sunt: tavanul unei dintre ele pictat cu blazoanele tuturor teritoriilor cucerite de habsburgi, uşile spre un coridor din care intrau servitorii pentru a servi şi strânge masa astfel încât să nu deranjeze, mesele şi scaunele sculptate în stejar nemţesc, dulapurile masive confecţionate din 10 feluri de lemn (1,5 tone fiecare piesă), tapiţeriile din piele, blazonul imperial pictat pe un întreg tavan şi un covor de perete care prezintă o scenă religioasă în prim-plan şi alte câteva pe margine (cu scopul de a înfăţişa populaţiei analfabete scene biblice), covor ţesut pe perioada a 10 ani de câteva ţesătoare, câte 15 ore pe zi.

Ieşim apoi din palat pentru a vizita Tiefer Brunnen – fântâna ce datează probabil de la începuturile cetăţii şi are 50 de metri adâncime, cu un ecou fenomenal, constituie sursa de apă mereu proaspătă pentru bucătăria imperială. Ultimul obiectiv este Sinwellturm, construit în secolul al XIII-lea, punctul cel mai înalt al cetăţii care se află la 385 de metri deasupra oraşului. După ce ne mai plimbăm puţin printre zidurile castelului, părăsim incinta şi ţinem lung Vestnertorgraben.

Ajuns, pe rând, la Maxtor, Laufer Tor, Tucher’ Sches (reşedinţa de vară a familiei Tucher din secolul al XVI-lea, construită în stil renascentist francez şi transformată în mic muzeu de artă, ce arată cum trăia una din familiile de vază ale oraşului) şi Laufer Schalgturm (secolul al XIII-lea). Pe Tetzalgasse se află o statuie care-l reprezintă pe Wilhelm I şi Egidienkirche – o frumoasă biserică luterană barocă; temeliile îi sunt puse în secolul al XII-lea, dar construcţia actuală datează din secolul al XVII-lea: aproape complet albă, cu artă elaborată, multă lumină naturală şi vitraliile altarului violete, ceea ce conferă zonei o culoare ciudată.

De aici tăiem din nou centrul şi ajungem la Neutor, apoi mergem mult timp pe lângă zidul cetăţii şi traversăm înapoi râul, până la Westtor. Intrăm pe Kappengasse şi o urmăm până la alt complex arhitectural: Weißerturm (secolul al XIII-lea, complet distrus în 1945 şi refăcut în 1977), Ehekarusell Brunnen (fântână destul de mare cu scene ciudate, chiar groteşti, ce exprimă bucuriile şi durerile vieţii unui om căsătorit – câte feluri de exprimare artistică pot exista!), Sankt Elisabeth Kirche (deosebită prin faptul că are multe influenţe bizantine – unul din puţinele exponente ale clasicismului în Nürnberg) şi Sankt Jakob Kirche (gotică şi ceva mai mică decât restul, cu un interior destul de simplu, lăcaş protestant acum după ce la fondarea ei în secolul al XIV-lea serveşte ca biserică oficială a Ordinului Teuton).

Aici ne despărţim o vreme, căci George şi Diana speră să mai prindă deschis Spielzeug Museum, iar eu şi Cătălin pornim spre Ludwigstor. În apropiere trecem şi pe lângă Nikolaus-Kopernikus Planetarium, aflat în renovare exterioară, apoi mergem ceva timp pentru a găsi Justiz Gebäude. Într-adevăr imensă, clădirea construită în 1916 în stil renascentist german care a găzduit Procesele de la Nürnberg poate fi considerată unul dintre cele mai impozante tribunale din punct de vedere arhitectonic. La întoarcerea spre punctul de reîntâlnire trecem rapid şi pe lângă Dreienigkeitskirche – construcţie elegantă pe dinafară şi destul de simplistă în interior. Revenim la gară cu U-Bahn, apoi mai mergem puţin pe Frauentorgraben, pe lângă Opernhaus (deosebită clădire, merită vizitată) şi Deutschebahn Museum (deja închis, şi el trebuie pus pe listă, pentru că deţine câteva dintre cele mai vechi elemente feroviare din Europa).

După regrupare, ne întoarcem în Hauptbahnhof (despre care nici n-am observat până acum cât este de impunătoare şi artistică) şi luăm S-Bahn 2 până la Frankenstadion. Lângă stadionul construit recent se află Zeppelintribüne – celebra arenă de pe care Hitler îşi rostea discursurile în faţa membrilor şi susţinătorilor Partidului Naţional-Socialist. Clădirea, terminată în 1937, are ca model Pergamon Altar şi complexul original este considerat un exponent al arhitecturii naziste. O parte a fost demolată, devenită nesigură după bombardamente, dar chiar şi ceea ce a rămas intact stă ca mărturie a masivităţii şi grandorii complexului.

După ce privim o vreme apusul de la înălţimea locului în care Hitler îşi ţinea discursurile, revenim în oraş pentru a căuta ceva de mâncare; cu ocazia aceasta mă conving că vechiul centru este superb nu numai pe timp de zi, ci şi în crepuscul şi, apoi, în întuneric. Locul imaginilor luminate este luat de proiecţia pe cerul senin a turnurilor şi cupolelor, completate de muzica diverşilor artişti de stradă; în drumul nostru întâlnim un cântăreţ la cimpoi şi doi violonişti.

Ora 21:35 înseamnă îmbarcarea în trenul înapoi spre Regensburg, unde sosim, frânţi, aproape de ora 23. Concluzia este că nu-i suficientă o zi pentru a vedea tot ce are de oferit Nürnbergul, contrar a ceea ce spunea Bogdan – că în câteva ore îl termini; deşi am mers cam la cea mai mare viteză care ne permitea să şi observăm ce e în jurul nostru. Au fost câteva obiective de pe hartă pe care nu le-am atins, precum Arhivele, Kongreßsaal, Reichsparteitag, vreo două-trei biserici şi vreo două parcuri, ca să nu mai menţionez muzeele. Sper să revin.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s