Get-together-party în Gesslerheim (Regensburg)

Aseară, la o aruncătură de băţ de camera mea, se ţine aşa-numita Get-together-party, cu scop cunoaşterea mai bine între ei a studenţilor străini, dar şi a tutorilor şi a celor care ne vor fi big-brother sau big-sister. De la intrare ni se dau nişte bilete de pus în piept conform cărora trebuie să ne găsim între noi, iar acel big-brother este cel care ne va ghida pe parcursul semestrului şi de la care ar trebui să mai prindem ceva germană. De exemplu, pe biletul meu scrie Das Biest sucht Die Schöne, iar pe biletul pereche Die Schöne sucht Das Biest – toate biletele sunt făcute în genul ăsta: ori pe baza unor filme, ori pe baza unor realităţi cotidiene (Alexandra are Hasse sucht Ostern); mă găseşte Die Schöne pe mine, e Livius. Apropo de faza cu „bestia”, mă întreb cu cine or fi vorbit fetele de au făcut şi înmânat bileţelele…

O altă parte amuzantă şi interesantă a petrecerii este că mulţi aduc un fel de mâncare specifică ţării lor, aşa că pot încerca de toate, unele mai reuşite, altele mai puţin –mânânc ceva mexican tare bun dar de la care îmi ia gura foc, plăcinte de vreo două feluri, multe chestii gen salate (de paste, de cartofi, de orez, de… de toate). Evident nu lipseşte multă hell şi sangria (marcă înregistrată Joan). Muzica e ok, nu să mă omor după ea, dar rezist; în schimb, căldura teribilă mă face de câteva ori să mă refugiez la ieşire, la o bârfă cu Andy (vezi, Andy, te menţionez în blogul meu, dar mai e până îţi dedic o ediţie specială), Alexandra şi Ralph (big-brother-ul ei), un student german tare simpatic. De mâncat mănânc, de băut beau, de exercitat comptenţe sociale exercit; constat din nou că avem a doua comunitate ca mărime din Regensburg după spanioli (de aici şi cele două steaguri de la barul administrat cu dibăcie de Joan şi Florin). Plecat pe la ora 3 şi azi ajung in laborator după 11; trebuie sa mă refac, nu? Cam asta a fost, nice & cozy.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s