Donaustauf şi Walhalla

Azi cred că e ultima zi în care o fac lată de dimineaţă, de mâine mă cuminţesc (o vreme); dar astăzi, adică 13 martie, îmi propun să fac tot posibilul să uit că este chiar 13 martie şi să nu plâng ca o fraieră când oricum nu pot schimba ce a fost. Deci plec din nou, mai devreme decât de obicei, cu destinaţia Walhalla. Care Walhalla? Nu, nu the one. Pe numele său complet Walhalla Hall of Fame and Honor şi forma templelor elene, construcţia impunătoare este concretizarea ideii prinţului Ludovic I al Bavariei, începută în 1807 (când statele germane sunt cucerite de Napoleon I) şi terminată în 1826 sub acelaşi Ludovic I, acum rege. Deşi este, în umila mea părere, un imens şi costisitor kitsch, trebuie totuşi admirată iniţiativa ctitorului său de a comemora astfel marile personalităţi şi evenimente din istoria germană, începând cu victoria asupra legiunilor romane din Pădurea Teutoburgică; probabil că ar fi mai de admirat dacă nu ar importa arhitectura de templu grec, ce se potriveşte ca nuca-n perete cu numele, peisajul şi cultura germană. Dar deh, fiecare cu vrăbiuţa lui sau, în unele cazuri, cu stolul.

Cam asta ştiu despre templu când încep să pedalez înspre el. Traversez ecluza şi o iau pe Frankenstrasse, pe Walallallee şi apoi, de-a lungul Dunării, pe Donaustraufer Strasse. Din nou admir răbdarea şi bunul simţ al conducătorilor auto, dar acum pe şosea în afara localităţii. Ajung fără incidente în orăşelul Donaustauf, mic şi cochet, din care trebuie s-o apuc spre Walhalla, dar şi către ceva ce am văzut de pe drum şi mi s-a părut mult mai interesant: ruinele unui castel medieval. Urc deci spre ruine, opresc la Sankt Michel Pfarrkirche, îi dau turul pe dinăuntru, pe dinafară şi prin cimitirul din jur şi admirat prima din multele imagini magnifice asupra vadului Dunării şi împrejurimilor, imagini ce vor urma pe măsură ce creşte altitudinea.

Castelul – Castellum Stufo – pare să dateze undeva în jurul anului 930, însă numele nu i-l pot găsi. În interiorul zidurilor groase care-l împrejmuiesc încă se păstrează suficienţi pereţi pentru a-ţi face o idee despre cum arăta castelul şi curtea sa – arcade, ferestre, un puţ adânc, canale de scurgere, trepte, poduri şi strategic, în partea cea mai înaltă a dealului, turnul principal. Cu toată distrugerea datorată timpului şi nu numai, se conservă câteva detalii artistice la ferestrele turnului – când priveşti la ele, e clar că cel care a construit castelul nu a avut în gând doar stricta necesitate.

După ce termin de cercetat cam toate cotloanele şi zidurile, cobor şi reîncep să urc pe dealul alăturat, mai întâi pe lângă Sankt Salvador Wallfahrtskirche, o bisericuţă născută parcă din deal şi înfruntând semeaţă panta. Nu pot intra, dar îi imortalizez exteriorul şi mica gradină. Continui urcuşul, cu suflarea prinsă undeva între foi, pinioane, lanţ şi pedale, şi reuşesc să ajung la coloanele templului cu numele mitologic de Walhalla. Ce pot spune, într-adevăr o construcţie semeaţă şi solidă, dar aş minţi dacă aş zice că-mi lasă o senzaţie asemănătoare celei lăsate de Acropole – nici pe departe. Mai mult mă impresionează ruinele vizitate anterior, ele sunt „naturale”, oarecum fireşti în peisaj. Walhalla e ceva sută la sută artificial, dar impunător. Cum nimeresc chiar între orele de vizitare, va trebui să revin pentru a vedea interiorul şi cele 127 de busturi şi 65 de plăci comemorative; sper să-şi merite cei 3€, deşi Joan spune că exteriorul este partea cea mai demnă de văzut.

Cobor apoi panta în viteză (ce bine e să prinzi avânt pe două roţi pe o muchie de pădure…), traversez înapoi orăşelul, intru iar pe Donaustraufer Strasse, cotesc pe Walallallee şi, după ce trec pe solidul Schwabelweise Brücke, intru pe centura estică a oraşului – Osttangente. În oraş efectiv pătrund pe Bajauwarenstrasse, apoi o iau pe Johann Höst Strasse şi pe Galgenbergstrasse, ce mă scoate chiar la scările spre Mensa – unde, spre norocul meu, reuşesc să prind masa de prânz la limită. Acum sunt în laborator, tocmai termin cu Joan şedinţa de completat contractele de lucru în laborator şi mă fac că lucrez. Spor!

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări rurale, Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s