„Inimă de câine”

Realizată după opera lui Mihail Bulgakov, de către Yuriy Kordonskiy, Inimă de câine este o piesă de teatru a cărei acţiune se petrece în Rusia Sovietică pe la începutul comunismului. Acţiunea are loc în casa medicului de talie europeană, Preobrajenski, în care se pripășește un câine vagabond şi amărât, plin de răni şi de pureci. În ciuda protestelor celor din jur, medical îl ţine în cabinet, aparent iniţial pentru a-l curăţa şi vindeca. Aparenţa se păstrează până în momentul în care asistentul medicului, Bormenthal, vine cu vestea: Avem cadavru! Urmează scena unei operaţii intense asupra bietului patruped care încheie primul act. Actul al doilea începe cu o prezentare a jurnalului medicului din ultima vreme, jurnal care elucidează misterul proaspetelor întâmplări. De la cadavrul anunţat mai devreme, medical a transplantat câinelui Şarik hipofiza şi testiculele. Rezultatul, venit după o comă lungă, constă în pierderea cozii, articularea primelor cuvinte şi adoptarea unui comportament pseudo-uman, începând cu băutura. Adică se poate spune că Şarik s-a transformat în om, însă, aşa cum se va vedea, cu personalitatea donatorului, care fusese o canalie: beţiv, bătăuş şi criminal care-şi găsise sfârşitul înjunghiat într-un bar. El este racolat de comitetul de bloc, format din exponenţi ai proletariatului care îi poartă sâmbetele medicului pentru provenienţa sa burgheză, îşi cere drepturile asupra spaţiului său în apartamentul medicului, îşi ia numele de Tipograf Tipografovici Şarikov (nume stupid de altfel, ales datorită zilei tipografului din calendarul sovietic), îşi găseşte o slujbă drept şeful subsecţiei răspunzătoare de eliminarea patrupedelor fără stăpân (pisici mai ales, căci aceste instincte s-au păstrat de pe vremea când era câine) din cadrul Departamentului de Curăţire a Moscovei şi finalizează printr-un denunţ în legătură cu medicul cum că unelteşte împotrivă Rusiei Sovietice. Într-un incident în care Şarikov scoate un revolver, Bormenthal reuşeşte să-l imobilizeze, apoi se sugerează că ar avea loc o nouă operaţie, după câteva zile comitetul de bloc şi miliţia vin să-l caute pe Şarikov întrucât nu a mai apărut la slujbă, iar cei din casă spun că ei nu ştiu nici un Şarikov, doar pe Şarik, căţelul. Evident, îl aduc pe patruped legat şi readus în postura sa de câine.

Acesta este pe scurt firul acţiunii. La suprafţă, piesa este o comedie, fiind dese momentele comice, ironiile şi sarcasmul care stârneşte râsul. Cu toate acestea, în urma unei analize mai atente, vizionarea ei lasă un gust amar şi… multă tristeţe. Este poate povestea tristă a unui om de ştiinţă care, în urma unui experiment în care doreşte să testeze importanţa hipofizei în procesul de întinerire, devine victima propriei sale creaţii, în conjunctură cu nişte oameni mici la suflet şi înguşti în gândire. Aici observ eu două ramuri: prima – jocul de-a creaţia, de-a natura, care se întoarce împotriva demiurgului care a sfidat legile firii; a doua – niciodată nu ştii ce ţii sub aripă şi cum cel care ar trebui să-ţi fie recunoscător te loveşte când te aştepţi mai puţin.

Dar cea mai importanţă idee care mi-a rămas a fost dată de următorul dialog. Bormenthal constată despre Şarikov: Are inimă de câine. Preobrajenski îl contrazice: Nu, are inimă de om – cea mai haină dintre cele care au existat vreodată. Omul, fiinţa superioară, dotată cu inteligenţă şi putere de creaţie, poate fi în acelaşi timp una din cele mai josnice creaturi ale naturii.

Cam atât despre piesa în sine, povestea şi ideile pe care le-am desprins eu. Trebuie să menţionez şi câteva detalii tehnice – punerea în scenă este impecabilă, iar jocul actorilor de excepţie. Nu are sens să-l menţionez pe Victor Rebengiuc (Preobrajenski), el fiind recunoscut pentru talentul său; roluri interesante interpretează şi Mircea Rusu (Bormenthal), Şerban Ionescu (Schwonder, preşedintele comitetului de bloc), Tania Popa (Zina, menajera) şi Cecilia Bârbora (Daria Petrovna, bucătăreasa). Dar cel mai mult mi-a plăcut modul în care Marius Manole (Şarik, Şarikov) ştie să trateze atât rolul de câine, cu toate mişcările specifice, cât şi rolul de pseudo-om. Toate felicitările actorilor pentru o piesă extraordinară care, cred eu, a reuşit să transmită aerul acelei epoci şi intenţiile autorului.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Culturale and tagged . Bookmark the permalink.

3 Responses to „Inimă de câine”

  1. trhrnbkjhhaz says:

    Ma duc si eu azi sa vad piesa, sper sa-mi placa. Si multumesc pt prezentare, voiam sa ma pun in tema dinainte, nu sa :-” .

  2. papa daniel says:

    am vazut piesa aseara. Avem actori foarte buni. Marius Manole a fost genial in rolul cainelui. Merita vazuta

  3. caligula says:

    Interesanta analiza a piesei de teatru din punctul tau de vedere.
    Mergand la spectacolul, analizand si citind ceea ce ai scris, mi-am facut o parere a ceea ce a vrut sa transmita autorul piesei.
    Cat despre jocul actorilor, numai cuvinte de lauda!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s