O altă lume

Citeam de curând un sondaj în privinţa luptei anticorupţie şi se pare că pe primul loc în lume se află Finlanda; o urmează îndeaproape suratele ei nordice, Suedia, Norvegia şi Danemarca, nu mai ştiu exact în ce ordine. Asta m-a făcut să-mi amintesc de o excursie de acum 5 ani pe care am făcut-o în Norvegia şi despre cum totul mi s-a părut ca desprins dintr-un SF. Ţin să menţionez că nu veneam de la coada vacii şi mă mai plimbasem prin Europa vestică, cunoşteam şi eram obişnuită cu diferenţele enorme în ceea ce priveşte educaţia şi comportamentul faţă de .ro, dar acolo aproape că am avut un şoc. De la a-ţi lăsa bicicleta la marginea drumului o zi întreagă (şi, evident, seara s-o preiei din acelaşi loc) şi până la refuzul barmanului de a servi o bere unui minor în ciuda bacşişului fluturat pe la nas, totul m-a făcut să mă întreb de ce la ei se poate.

Nu spun că în oraşele mari nu se comit infracţiuni, probabil că şi jafuri violente, violuri şi crime. Dar cu siguranţă ele ocupă rar spaţiu în cotidiene şi nu din lipsă de informare a presei. Oamenii par a avea un respect natural pentru lege; nu pentru că le-a fost impusă şi se tem de represalii, ci pentru că educaţia şi bun-simţul le dictează aşa. Un loc în care cele mai multe familii au o maşina sau două, modele practice şi nu care să rupă gura târgului, dar fiecare membru are sigur o bicicletă pe care o foloseşte zilnic şi cât mai mult în detrimentul automobilului, unde oamenii sunt amabili şi politicoşi fără a-ţi invada însă spaţiul intim, dar şi fără a deveni glaciali, un loc în care există ferme cu vite dar nu vezi una ieşind pe carosabil, unde traversezi noaptea oraşul şi parcurile fără nici o teamă, un loc în care statul acordă împrumuturi pe termen lung cu dobândă foarte mică pentru cei care aleg să-şi construiască locuinţa în stilul tradiţional şi unde copilul de 10-11 ani are primul său job (evident, pe perioada vacanţei, pe măsura puterilor lui şi în conformitate cu legea) astfel încât apreciază altfel banul muncit de el – iată ce am cunoscut eu timp de câteva săptămâni şi de unde, dacă n-ar fi fost 10 grade în august iar eu o fire solară, aş fi spus cu mâna pe inimă că n-aş fi dorit să mai plec.

Ce au, fraţilor, oamenii ăia? E ceva în aer, în apă sau în peştele pe care-l consumă??? E faptul că în iunie au trei ore de întuneric şi în decembrie tot atâtea de lumină şi un frig de le îngheaţă respiraţia pe gene? Că i-am studiat eu pe toate părţile şi tot oameni sunt: respiră, mănâncă, dorm, se duc la serviciu, merg la cumpărături, fac sport, ies seara în baruri, ascultă muzică, au hobby-uri şi animale de companie, se sărută, fac dragoste, citesc ziarul, se bucură şi plâng şi aşa mai departe. Nu-s extratereştri, aş putea să bag mâna în foc.

Când mergi cu avionul pe deasupra Norvegiei, tot ce vezi sunt păduri şi apă, de parcă nici n-ar fi locuită – de fapt, din câte am înţeles atunci, conform normelor UE nici nu e, pentru că are mai puţin de 10 locuitori pe kilometru pătrat. Şi totuşi acolo trăiesc nişte oameni extraordinari, pentru care engleza este ca o a doua limbă (numai că nu-i oficială) şi o vorbesc fără falsul naţionalism pe care-l întâlneşti în alte ţări europene. Ce au ei, de ce pot, care-i şmecheria? Să fie oare tocmai faptul că sunt puţini la număr, comunităţile sunt restrânse şi toţi se cunosc între ei, astfel încât s-a păstrat o ruşine arhaică de a încălca morala ca să nu intri în gura satului? Să fie oare clima rece care-i împinge de milenii pe oameni să se strângă unul în altul pentru o mai bună protecţie şi să-şi respecte partenerii de simbioză? De ce pe ei vremurile moderne, care au pătruns cu toata tehnologia de vârf (de la aparatură electro-casnică la tot ce ţine de construcţii), nu i-au transformat într-atât încât să uite acel bun-simţ aşa de bine înrădăcinat?

Cu toată pasiunea pentru viaţă care este atribuită popoarelor latine, ar fi suficient să avem măcar un sfert din modul lor de a fi şi societatea noastră ar fi mai civilizată. Nici nu-i de mirare că e o lume şi o viaţa scumpă (din câte am remarcat atunci, doar turiştilor elveţieni li s-a părut ca preţurile sunt acceptabile) – merită; cum zicea un profesor de-al meu, totul în viaţă se plăteşte. Ei bine, părea mea e că ceea ce am văzut şi trăit acolo merită plătit. Mă mai gândesc, s-ar putea să-mi revizuiesc repulsia pentru frigul de afară…

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s