Despre cum există şi zile de luni care merg bine

Ieri a fost luni, o zi în care toate mi-au mers bine. În general, zilele de luni sunt cele mai nasoale, în care totul iese de-a-ndoaselea, ştiţi şi voi… Şi totuşi ieri a fost probabil excepţia care confirmă regula.

A început de dimineaţă: acum câteva zile am constatat ca mi-a expirat cardul şi sincer nu l-aş fi reînnoit (pentru că ăştia de la BCR la care mi-a făcut facultatea în anul I sunt măgari şi opresc comisioane peste comisioane, spre deosebire de student10 de la BRD), dar exista posibilitatea ca bursa să-mi fi fost virată tot pe el – aşa că îmi propusesem ca luni să mă agit să-l fac. Deja mă vedeam ca şi acum 2 ani alergând pe la sucursala care mi l-a făcut, şi anume pe Bd. Timişoara, amânări, chestii-balamale. Am zis să întreb însă mai întâi la mini-sediul pe care ni l-au făcut în rectorat – surprise-surprise, deja era făcut, era acolo şi l-am ridicat pe loc – maxim 5 minute (cum te prinde cum te… a, da, am zis că nu mai vorbesc porcării); o juma’ de ora mai târziu încă mai eram în şoc, of, ce face concurenţa asta… A, evident, bursa nu era pe el.

A continuat: cursul pe care-l aveam de la 10 a durat 40 de minute, cât a avut profu’ nevoie să-şi expună slide-urile, evident nimeni n-a avut nelămuriri, blah-blah-blah, ne vedem săptămâna viitoare, la revedere. Apoi mi-am găsit (din prima încercare) bilet la Therion (din cel mai ieftin, despre care se vehicula cum că n-ar mai fi), am găsit şi mouse din care doream de ceva timp (tot din prima), a venit şi autobuzul (ăla care trebuia) în 2-3 minute şi a urmat un seminar tot de 40 de minute, pentru că ne-a furat un prof din electronică sala şi seminaristul nostru e prea tânăr şi cu prea mult bun-simţ ca să se fi certat cu el. Apoi: baie (fierbinte, în mijlocul zilei == minune), somnic de frumuseţe (nu că aş avea nevoie) şi o seară cu muzică bună în Utopia (tribut The Cure).

Dacă ar fi mers şi netul altfel decât în hopuri, chiar puteam spune că a fost o zi perfectă. Dar şi aşa a fost nesperat de buna. Încă mă întreb care o fi fost şmecheria… poate pentru că a fost 13.

 

 

 

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Despre cum există şi zile de luni care merg bine

  1. jasmine says:

    Te gandesti :’Cui pe cui se scoate!’ 🙂 , dar poate e numai un semn ca zilele de luni, atat de multe in viata noastra, nu sunt cu nimic mai bune sau mai rele decat celelalte zile ale saptamanii.
    Un eseu delectant!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s