Thunderstorm & Bruma (Club Utopia)

Joi, 9 noiembrie, are loc în Utopiaun concert 100% heavy metal. Seara este deschisă de aproape puştanii de la Bruma, trupă în legătură cu care mi s-a atras atenția să stau cu urechile-n patru căci promite. De început, încep cu dreptul, intro-ul părându-mi-se foarte bun. Apoi însă nu pot spune ca mă dau pe spate – nu sună rău, dar destul de liniar, iar vocalul de putut poate, dar trebuie să-şi dea seama că nu-l prind toate tonalitățile. Altfel, ce pot să zic – spor la muncă (multă-multă) şi inspirație, pentru că potențial există.

Urmează Thunderstorm, trupă matură care sună foarte bine live, indiferent că e vorba de un public format din câţiva oameni (așa cum s-a întâmplat în vara în El Comandante) sau de mai mulți nebuni agitându-se în faţa scenei, aşa cum se întâmplă acum. Oamenii îşi cunosc instrumentele şi fac atmosferă; de fapt, dacă ar fi numai Alex Pascu (bas) şi ar face atmosferă cât pentru toţi – fenomenal omulă. Thunderstorm este o formaţie care a venit puternic din urmă în ultimii doi ani, care sună legat şi unitar şi, foarte important, are piese care prind la public şi rămân întipărite.

Nu lipsesc Dreams of Steel, Curent, Avertizare, Vortex, Ultimul drum şi preluările In the Middle of a Heartbeat (Helloween) si The Wicker Man (Iron Maiden) – toate însoţite de o neîntreruptă comunicare cu nebunii despre care spuneam mai sus. Că tot veni vorba, observ că fac parte dintr-un public energic şi receptiv, în mod clar familiarizat cu muzica şi versurile Thunderstorm. Pe scurt, cam asta se petrece în Utopia, cine este aici ştie că ar fi de prisos să dau mai multe detalii; cine nu – pe data viitoare. Şi sunt convinsă că nu vorbesc doar în numele meu când spun că Vise digitale este aşteptat cu mare interes, la fel şi site-ul (funcțional) al celor de la Thunderstorm.

 

 

 

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s